RSS

BATALIA DE LA POSADA : 9 -12 NOIEMBRIE 1330

22 Dec

NEGRU VODA :  INTEMEIETORUL

De mai bine de sapte secole, istoria ne vorbeste despre Intaiul Domn al Tarii Romanesti, Intemeietorul (sau Descalecatorul daca preferati) Negru Voda. Cu totii am invatat despre el inca din clasele primare si, daca ne este permis, l-am asemuit cu un erou legendar capabil sa infrunte toate imperiile vremii si sa ii uneasca pe valahii munteni intr-un singur stat. Stie, insa, cineva cine a fost acest enigmatic personaj? Ii cunoastem originile, numele real sau macar fizionomia din vreo gravura medievala? Stim despre el mai mult decat faptul ca i-a supus, cel mai probabil prin forta armelor, pe voievozii si cnejii locali din Muntenia si ca s-a autointitulat „Mare voievod”?

O enigma cat o istorie

  • Legendele si povestirile cu privire la „descalecarea” Negrului Voda in Muntenia, undeva in jurul anilor 1290-1310, apare nu numai in hrisoavele medievale valahe ci si in cele straine, fapt ce scoate din discutie lipsa de autenticitate a acestei realizari.

  • Este cert ca un personaj important a venit atunci din „Tara Ungureasca” pentru a-i supune pe liderii locali sub o unica stapanire, eveniment favorizat, probabil, si de tensiunile politico-militare din Europa (Ungaria era cuprinsa de puternice tulburari interne, in timp ce tatarii isi continuau ofensiva catre Portile de Fier).

  • De ce trebuie sa acceptam o astfel de teorie? Un motiv important il constituie chiar Diploma Ioanitilor, document intocmit in anul 1247, la numai cinci decenii distanta de presupusa „descalecare”, document prin care regele ungur Bela al IV-lea vorbeste, printre altele, de prezenta voievozilor locali Litovoi si Seneslau, precum si de cea a cnejilor Ioan si Farcas.

  • Este cert ca orice personaj din afara sferei de influenta a coroanei ungare care ar fi incercat sa se impuna in fata acestor lideri locali, nu ar fi putut fi decat unul care sa o faca prin forta armelor si mai putin prin diplomatie.

  • Un argument in plus al luptelor duse de misteriosul Negru Voda cu voievozii si cnejii munteni il constituie si scrisoarea ambasadorului regelui Dusan al Serbiei, Nicolo Luccari, cel care scria, in anul 1352: „Negro Voeuoda din natione Ungaro padre di Vlaico nel 1310 s’era impadronito di quella parte di Valachia”Negru Voda, de natiune ungara, tatal lui Vlaicu, cucerise in 1310 acea parte din Valahia. Vom reveni asupra acestui citat.

  • Inainte de a aprofunda aceasta afirmatie, trebuie sa mentionam si numele personajelor asupra carora planeaza banuiala „intemeierii Tarii Romanesti”. Este vorba de cunoscuta dinastie domnitoare: Thocomerius/Tihomir (cca 1290 – cca 1310), Basarab I (1310 – 1352), Nicolae Alexandru (1352 – 1364) si fiii acestuia din urma, Vlaicu (1364 – 1377) si Radu I (1377-1383). Ei sunt cei care domina politica interna valaha pe toata durata secolului al XIV-lea, deci, doar unul dintre ei poate fi misteriosul Negru Voda.

  • Revenind la scrisoare ambasadorului Nicolo Luccari, nu putem decat sa concluzionam ca diplomatul in cauza se afla in fata unei grave erori ( nu singura, din pacate, Luccari facand grave confuzii intre geti si goti si intre daci si dani).

  • Vlaicu, cel la care face referire italianul, este fiul lui Nicolae Alexandru dar, nici macar acesta din urma nu putea cuceri Valahia in anul 1310 (an asupra caruia italianul pare destul de sigur), atata vreme cat a fost asociat la domnie cu tatal sau de abia in anul 1342.

  • Mai mult ca sigur ca, in anul 1310, Nicolae Alexandru nu era decat un copil. Ramane astfel, prezumptia ca doar Basarab I sau tatal sau, Thocomerius/Tihomir, ar fi putut fi acel atat de enigmatic Negru Voda.

  • In aceeasi ordine de idei, patriarhul Macarie de Antiohia trimite data descalecarii in anul 1290, in vreme ce un hrisov din vremea lui Matei Basarab indica anul 1292 ca an al intemeierii Tarii Romanesti.

Si totusi, cine este Negru Voda?

  • Cu siguranta ca, pana la descoperirea unor noi documente medievale care sa faca lumina in acest caz, misterul va continua sa planeze asupra personajului atat de controversat, Negru Voda.

  • Istoricul Neagu Djuvara afirma in a sa „Thocomerius – Negru Voda, un voivod de origine cumana la inceputurile Tarii Romanesti”, ca doar tatal lui Basarab I putea fi acel Intemeietor. Ca argument, istoricul aduce in discutie faptul ca anul 1310 este, de fapt, anul mortii lui Thocomerius si cel al urcarii pe tron a lui Basarab I. Nici vorba de lupte in acel an.

  • Mai mult, Neagu Djuvara afirma ca Basarab a fost recunoscut ca primus inter pares (Mare voievod intr-o traducere libera) de catre toti voievozii si cnejii munteni, fapta ce ar fi ramas in memoria boierilor valahi ca adevarata data a descalecarii. Cu siguranta ca o astfel de recunoastere nu ar fi putut veni decat ca urmare a unor merite deosebite ale tatalui sau.

  • Numele lui Thocomerius il cunoastem dintr-un document intocmit de catre regele ungur Carol Robert de Anjou, in anul 1332, la doar doi ani dupa dezastrul armatei ungare de la Posada.

  • Prin acest document, monarhul recunoaste faptele de vitejie ale lui Laurentiu, comite de Zarand, si ale fratelui sau in batalia mai sus amintita: ” …Si mai ales atunci cand, pornind oastea noastra stransa prin porunca regala, am ajuns in niste tinuturi de margine ale regatului nostru, ce erau tinute pe nedrept in Tara Romaneasca de catre Basarab, schismaticul, fiul lui Thocomerius”.

  • Este, practic, unica sursa din care aflam numele tatalui voievodului Basarab. Important este, insa, modul in care monarhul ungur face referire la acest Thocomerius. Faptul ca numele lui este retinut intr-o cronica regala nu poate decat sa confirme ipoteza conform careia Thocomerius era un personaj important si recunoscut, cel mai probabil, o capetenie razboinica. De asemenea, lipsa unor titluri (voievod, cneaz si, cu atat mai mult, mare voievod) sustine ideea ca nu el a fost Intemeietorul ci, poate, cel care a pregatit terenul venirii acestuia.

  • Nu sustinem ca Basarab I ar fi, 100%, Negru Voda, desi istoria si putinele dovezi adunate de istorici sustin aceasta ipoteza. Cel mai probabil, insa, Basarab ar fi venit pe tronul Valahiei din postuira fiului unei mari capetenii si ar fi fost recunoscut de catre majoritatea liderilor munteni drept unic stapanitor. Iar faptele sale aveau, cat de curand, sa confirme o atare titulatura.

Batalia de la Posada – actul de nastere al Tarii Romanesti

  • Desi vasal al regelui Ungariei, asa cum este numit in mai multe documente ale vremii, Basarab daduse destule semne de rebeliune fata de cel ce ar fi trebuit sa ii fie suveran… Carol Robert de Anjou.

  • In anul 1323, Basarab il sprijina militar pe tarul bulgar Mihail Sisman in lupta impotriva Imperiul Bizantin, o actiune ce incalca vasalitatea sa fata de regele Ungariei. Sapte ani mai tarziu, la 28 iulie 1330, voievodul muntean este alaturi de acelasi Mihai Sisman in lupta de la Velbuzd, impotriva regelui sarb Stefan Decanski, un aliat al lui Carol Robert de Anjou. Probabil, acesta a si fost motivul pentru care regele ungur decide sa dea o lectie rebelului valah si sa il indeparteze de la domnie.

  • Trecusera doar cateva saptamani de la infrangerea vlaho-bulgarilor de la Velbuzd si Carol da ordinul de adunare a armatei celei mari a Ungariei. Cu toate acestea, 8000 dintre cei mai buni cavaleri unguri se aflau in Polonia, luptand impotriva cavalerilor teutoni. Este evident ca nu toata armata a putut fi stransa in campania indreptata impotriva lui Basarab.

  • Cu toate acestea, circa 30.000 de cavaleri, cu mult mai mult decat putea strange valahul, luau drumul Tarii Romanesti. Dionisie Szecsi, castelan de Mehadia, si voievodul Transilvaniei, Tamas Szecsenyi, se aflau alaturi de rege. Primului ii fusese promis Severinul, in timp ce al doilea urma sa primeasca o mare parte din Valahia.

  • In fata unei asemenea forte, Basarab cere pacea si ofera in schimbul ei Severinul, plus o suma importanta in bani. Carol il refuza, insa, si il ameninta teatral, anuntand ca „il va scoate de barba, din muntii lui, ca pe un urs pe acel Bazarada…”

  • In timp ce Basarab isi aduna oastea, circa 10.000 de osteni, tarani si cavaleri, preferand sa se ascunda in munti si sa duca o tactica de hartuire, mandra armata ungara marsaluia catre Castru Argys (Curtea de Arges) resedinta domnului muntean. Severinul cade primul iar Curtea de Arges este incendiata de regele razbunator.

  • Bolile si lipsurile armatei cauzate de pustiirea pamanturilor valahe de catre Basarab il silesc pe Carol Robert sa ceara retragerea. Nu era chiar victoria zdrobitoare pe care si-o dorise, dar era o lectie pe care valahul ar fi trebuit sa o inteleaga odata pentru totdeauna.

  • Drumul de intoarcere al invingatorilor nu este cunoscut nici astazi, Posada ramanand o locatie enigmatica pentru absolut toti istoricii. Dar daca ne gandim la faptul ca armata lui Carol Robert de Anjou, se retragea de la locul ultimei fapte de arme: „incendierea cetatii Argesului”, (retragere inseamna intoarcerea pe drumul pe care ai venit) in momentul cand a fost atacat prin surprindere de Basarab I, e logic sa ne punem intrebarea de ce nu ar fi aceasta trecatoare, chiar Valea Argesului ? Iata cum arata aceasta astazi in zona cetatii lui Vlad Tepes de  la Poenari :

  • Tinand seama de faptul ca ” Posada ” de fapt nu e un nume de localitate ci denumirea unei trecatori sau defileu ingust, apreciez ca aceasta zona corespunde din toate punctele de vedere, campului de lupta descris.Cert este ca Basarab, intelegand ca aceasta este singura lui sansa de a invinge floarea cavalerilor unguri, actioneaza fara sa stea in dubii.

  • In misterioasa trecatoare de la Posada, el taie copacii astfel incat sa poate fi pravaliti peste dusmanii sai la o simpla impingere. Mii de pietre sunt stranse cu acelasi scop pe marginea prapastiei. Prin paduri, arcasii si calaretii sai nu asteptau decat semnalul de atac. Iar acesta nu a intarziat sa apara.

  • La 9 noiembrie 1330, Basarab lanseaza atacul surpriza asupra ungurilor. Si ce mai surpriza a fost pe cei care se considerau invingatori. Mii de cavaleri isi pierd viata inca din prima zi a luptelor. Zdrobiti sub pietre si trunchiuri de copaci, strapunsi de miile de sageti valahe, ei vad cum victoria lor se transforma intr-o infrangere catastrofala.

    Bătălia de la Posada – 1330

  • Macelul dureaza pana pe 13 noiembrie, iar din insemnarile regelui Carol Robert de Anjou, aflam ca apogeul luptei a fost acela in care cavalerii valahi (nicidecum taranii) au sarjat in mod repetat asupra supravietuitorilor. Regele ungur este salvat cu pretul vietii garzilor sale personale si scapa doar dupa ce isi schimba hainele cu Desev, fiul lui Dionisie, „cel pe care valahii crezandu-l insusi regele l-au ucis cu cruzime”.

  • Important de mentionat este ca, desi in gravurile vremii, valahii apar imbracati in sumane si purtand straie taranesti, este greu de crezut ca doar cu o armata de tarani, Basarab ar fi putut invinge una dintre cele mai mari armate ale Europei. Mult mai probabila ne pare ipoteza in care cavalerii valahi ar fi fost unii atrenati si echipati asemenea celor occidentali, ei constituind nucleul armatei regulate.

  • Ca o dovada, Radu I, nepotul lui Basarab este reprezentat pe monede in armura vestica. Tot el comandase de la Venetia 11.000 de camasi de zale (echivalentul platii lor de astazi s-ar ridica, cu siguranta, la zeci de milioane de dolari), ori astfel de armuri nu erau destinate unei armate formata exclusiv din tarani.

  • I n aceeasi ordine de idei, sa ne reamintim ca Basarab luptase alaturi de Mihail Sisman impotriva bizantinilor si sarbilor. Sa fi facut oare aceste expeditii de lupta cu o armata de tarani? Putin probabil…

  • Aproape toti cavalerii unguri au fost ucisi in stramtoarea Posadei, oferind posteritatii una dintre cele mai mari si mai rusinoase infrangeri din istoria Ungariei. Regele Carol Robert de Anjou nu a mai intrat niciodata in Valahia si nici nu a mai incercat sa lupte impotriva lui Basarab.

  • Tara Romaneasca se nascuse iar visul Ungariei de a atinge Marea Neagra se sfarsise pentru totdeauna. Pe tronul tarii Romanesti, pentru 42 de ani, avea sa stea Basarab I-ul, cel pe care astazi il banuim a fi… Negru Voda Intemeietorul.

 
4 comentarii

Scris de pe 22 Decembrie 2011 în Batalii

 

4 responses to “BATALIA DE LA POSADA : 9 -12 NOIEMBRIE 1330

  1. simion

    6 Decembrie 2012 at 19:27

    Multumesc mult !!!O sa-mi aduca un 10 la istorie

     
  2. ALEXANDRU ARDELEAN

    20 Ianuarie 2014 at 12:04

    Trecătorile din munţi, au constituit, de-a lungul istoriei şi până în timpurile moderne, puncte de trecere obligatorii (mai cu seamă din pricina configuraţiei reliefului). În funcţie de interesele puterilor dezvoltate vremelnic în vecinătatea lor, ele s-au transformat din artere comerciale, în căi strategice şi astfel au devenit martorele înfruntărilor militare de toate felurile iar înaintaşii au deprins repede importanţa controlului asupra lor.
    Din punct de vedere militar, ele apar ca teatrul diverselor operaţiuni militare, folosite fie pentru atac, apărare, înaintare sau retragere.
    Amintirea acestor înfruntări a rămas în memoria colectivă ca atare şi astfel se explică multitudinea presupuselor ,,Posade” şi mai apoi încercările istoricilor de legitimare locului bătăliei finale din 1330. Aşa se face că avem o Posadă ,,mehedinţeană”(Razachievici), una ,,gorjană”(Haşdeu), una ,,lovişteană”(Conea), una ,,argeşană” (Iosipescu), una ,,musceleană”
    (Iorga) şi în fine, una ,,prahoveană” (Smărăndescu).
    Asta în ceea ce priveste termenul ,,posadă” devenit substantiv propriu pentru a desemna batalia finală din 1330.

    Pentru o localizare a Posadei in ,,Cheile Argesului” am următoarele contraargumente:

    – In documentele cancelariei ungare, din 2 şi 22 noiembrie 1332, se arată că lupta a avut loc ,,la iesirea noastră de acolo” (in exituque nostro) adică la ieşirea din teritoriile aflate sub controlul lui Basarab şi în ,,nişte ţinuturi de margine ale regatului nostru” (quedam confinia regni nostri).

    – O deplasare a intregii oştiri angevine (peste 10.000 de oameni) spre presupusa cetate de la Poienari , deci pe un drum fără ieşire, nu are nici o logică strategică. E posibil ca, în timpul staţionării trupelor la Curtea de Argeş, regele să fi trimis corpuri expediţionare şi înspre nord, în căutarea eventualelor căi de aprovizionare.

    – Nu este o corespondenţă între descrierile locului bătăliei şi peisajul existent pe Argeşul superior.
    Atât în Cronica pictată cât şi în documetele cancelariei ungare vorbesc despre un defileu de tip canion:
    – 2 ianuarie 1333 ( loc strâmt şi întunecos – in quodam loco condenso et obscuro);
    -19 mai 1335 (locuri strâmte şi păduroase);
    -13 decembrie 1335 (o cale blestemată în veci de Dumnezeu, închisă de ambele părţi cu râpe ameţitoare);

    – Lăţimea cheilor Argeşului este de 200 – 500 m şi permite unor trupe aflate în dispozitiv să se ferească de atacurile venite ,,de sus” , cu bolovani şi trunchiuri de copaci prăvălite asupra lor.

    – Constituţia geomorfologică a Cheilor Argeşului (rocă cristalină) nu permite fragmentarea în ,,bolovani” necesari atacului de pe versanţi.

    – Mecanismul descris în cronica teutonă de Petru de Duisburg, constând în tăierea copacilor şi prăvălirea lor în vederea blocării căilor de acces, nu este eficient în defilee largi ci doar în locuri înguste (până la câţiva zeci de metri).

    Cu stimă
    ARDELEAN ALEXANDRU

     
  3. ardelean sandu

    25 Ianuarie 2014 at 10:34

    Trecătorile din munţi, au constituit, de-a lungul istoriei şi până în timpurile moderne, puncte de trecere obligatorii (mai cu seamă din pricina configuraţiei reliefului). În funcţie de interesele puterilor dezvoltate vremelnic în vecinătatea lor, ele s-au transformat din artere comerciale, în căi strategice şi astfel au devenit martorele înfruntărilor militare de toate felurile iar înaintaşii au deprins repede importanţa controlului asupra lor.
    Din punct de vedere militar, ele apar ca teatrul diverselor operaţiuni militare, folosite fie pentru atac, apărare, înaintare sau retragere.
    Amintirea acestor înfruntări a rămas în memoria colectivă ca atare şi astfel se explică multitudinea presupuselor ,,Posade” şi mai apoi încercările istoricilor de legitimare locului bătăliei finale din 1330. Aşa se face că avem o Posadă ,,mehedinţeană”(Razachievici), una ,,gorjană”(Haşdeu), una ,,lovişteană”(Conea), una ,,argeşană” (Iosipescu), una ,,musceleană”
    (Iorga) şi în fine, una ,,prahoveană” (Smărăndescu).
    Asta în ceea ce priveste termenul ,,posadă” devenit substantiv propriu pentru a desemna batalia finală din 1330.

    Pentru o localizare a Posadei in ,,Cheile Argesului” as adduce urmatoarele contraargumente:

    – In documentele cancelariei ungare, din 2 şi 22 noiembrie 1332, se arată că lupta a avut loc ,,la iesirea noastră de acolo” (in exituque nostro) adică la ieşirea din teritoriile aflate sub controlul lui Basarab şi în ,,nişte ţinuturi de margine ale regatului nostru” (quedam confinia regni nostri).

    – O deplasare a intregii oştiri angevine (peste 10.000 de oameni) spre presupusa cetate de la Poienari , deci pe un drum fără ieşire, nu are nici o logică strategică. E posibil ca, în timpul staţionării trupelor la Curtea de Argeş, regele să fi trimis corpuri expediţionare şi înspre nord, în căutarea eventualelor căi de aprovizionare.

    – Nu este o corespondenţă între descrierile locului bătăliei şi peisajul existent pe Argeşul superior.
    Atât în Cronica pictată cât şi în documetele cancelariei ungare vorbesc despre un defileu de tip canion:
    – 2 ianuarie 1333 ( loc strâmt şi întunecos – in quodam loco condenso et obscuro);
    -19 mai 1335 (locuri strâmte şi păduroase);
    -13 decembrie 1335 (o cale blestemată în veci de Dumnezeu, închisă de ambele părţi cu râpe ameţitoare);

    – Lăţimea cheilor Argeşului este de 200 – 500 m şi permite unor trupe aflate în dispozitiv să se ferească de atacurile venite ,,de sus” , cu bolovani şi trunchiuri de copaci prăvălite asupra lor.

    – Constituţia geomorfologică a Cheilor Argeşului (rocă cristalină) nu permite fragmentarea în ,,bolovani” necesari atacului de pe versanţi.

    – Mecanismul descris în cronica teutonă de Petru de Duisburg, constând în tăierea copacilor şi prăvălirea lor în vederea blocării căilor de acces, nu este eficient în defilee largi ci doar în locuri înguste (până la câţiva zeci de metri).

    Cu stimă
    ARDELEAN ALEXANDRU

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: