RSS

SPARTACUS (109 – 71 i.H.)

23 Dec

 ETICHETA : PRINŢUL GLADIATOR

IMAGINE DIN FILMUL SPARTACUS-1960 ( KIRK DUGLAS)

Puţine întâmplări rupte din antichitate pot egala povestea plină de intensitate şi dramatism, a sclavului care a făcut să tremure cel mai mare imperiu al epocii sale.

El a fost bărbatul care “a vrut să vorbească” şi după el, de câte ori un bărbat “dorea să vorbească”, măreaţa şi trufaşa Roma, se cutremura.

Acest bărbat, a întrunit în persoana lui un caracter ales, o minte deosebit de ageră, o tenacitate nestrămutată, o vitejie fără de pereche şi o adâncă înţelepciune, însuşiri pe temeiul cărora, a fost trecut în rândul  celor mai vestiţi comandanţi pe care-i cunoaşte istoria.

Timp de trei ani, acesta va străbate , asemenea lui Hanibal, de două ori întreaga Italie, învingând trufaşele legiuni imperiale de nu mai puţin de nouă ori şi aducând Cetăţii Eterne, o umilinţă cum nu mai văzuse de la razboaiele cu Hannibal.

Faptele sale aveau să depăşească timpul, iar personalitatea sa remarcabilă va fi invocată de-a lungul istoriei alături de cele ale marilor cuceritori ai trecutului. Cezar însuşi îi va recunoaşte făţis meritele, iar trei secole mai tarziu de la moartea sa, împăratul roman, Maximinus Trax ,va face un titlu de glorie din simplul fapt de a avea aceleaşi origini cu sclavul care îngenunchea odinioară Roma.

Pentru istoricii romani, Spartacus a rămas cel mai mare dușman al Romei după Hannibal și cel mai bun gladiator roman.

Chiar dacă ar fi fost numai o frumoasă legendă, ar fi fost atât de verosimilă, încât ar fi fost studiată ca adevar istoric şi din această perspectiva, evenimentul e cu atât mai valoroas.

Dar cine a fost  Spartacus ?

  • Multe controverse sunt legate de originile celui care va ramăne în istorie sub numele de Spartacus tracul. Născut în Tracia în anul 109 I.H., Spartacus este cunoscut drept gladiatorul care a condus răscoala împotriva Romei ,în timpul Războiului Gladiatorilor.

  • Nu se ştie exact cum a devenit Spartacus gladiator, însă principala teorie ar fi că a luptat în armata Romană auxiliară, după care atunci când a trebuit să lupte împotriva propriului popor, a dezertat.  A fost arestat la scurt timp şi vândut drept gladiator.

  • Izvoarele antice îl prezintă ca pe un razboinic de viţă regală, al tribului mezilor, originar de la sudul Dunării, deşi una dintre cele mai întâlnite confuzii la istoricii vremii era aceea de a asocia stilul de luptă al gladiatorilor cu locurile lor de bastină.

  • In fapt, stilul tracic era unul dintre preferatele spectatorilor romani, pasionaţi de sângeroasele lupte din arenă, stil în care gladiatorul lupta înarmat cu un scut rotund şi o sabie de mici dimensiuni, asemanătoare celebrelor cuţite  din lumea dacilor, deşi nu toţi cei care foloseau acest stil erau din neamul tracilor.

  • Corespondenţe ale numelui său se întâlnesc însă în aşa numitul Bosfor Cimmerian, ţărmul Marii Negre din estul Crimeei, acolo unde istoricii notează existenţa regelui Spartados sau Sparadakos, lider trac format sub puternica influenţă a coloniştilor greci.

  • Cert este ,că atât Plutarh, cât şi Appian, istoricul roman de origine elenă, îl menţionează pe Spartacus, ca pe unul dintre tinerii războinici traci, racolaţi cu forţa în rândurile armatei romane. Acesta se va remarca din start datorită firii sale nesupuse şi a refuzului său de a lupta în rândurile legiunilor imperiale, motiv suficient pentru a fi declarat dezertor şi pentru a fi vândut ca sclav la minele de aur din Numidia.

Prinţul gladiator

  • Supus unor munci care solicitau un efort aproape supraomenesc şi în care media supravieţuitorilor era extrem de redusă, Spartacus avea să fie remarcat de către Lentulus Batiatus din Capua, patronul celei mai renumite şcoli de gladiatori din întregul Imperiu, şi răscumpărat pentru a lupta în arenă alături de alţi războinici sclavi.

  •  Văditele sale calităţi de luptător, îl vor propulsa în rolul de favorit al tribunelor şi, mai apoi, în funcţia de instructor de sclavi, deşi avantajele unei asemenea munci erau infime faţă de cele ale celorlalţi gladiatori.

  • Totul avea să ia sfârşit în anul 73 i.H., atunci când Spartacus, alături de 200 dintre camarazii săi, organizează o conspiraţie împotriva lui Batiatus şi a celor ce îi asigurau paza .

  •  Inarmaţi numai cu cuţitele sustrase din bucătăria şcolii de la Capua, gladiatorii se vor arunca într-o luptă sângeroasa în care numai 69 dintre ei vor reuşi să supravieţuiască şi, mai apoi, să se retragă pe muntele Vezuviu.

Drumul spre libertate, glorie şi nemurire.

  • Cu siguranţă, nici unul dintre ei nu prevedea amploarea pe care avea să o ia mişcarea pe care tocmai o începuseră. Cel mai probabil, fugarii îşi imaginaseră evadarea ca pe o ultimă refulare în faţa autorităţii romane înainte de a fi prinşi şi executaţi. In fond, moartea era o realitate cotidiană în lumea dură a gladiatorilor.

  • Revolta şi fuga războinicilor sclavi va avea însa un ecou neaşteptat în rândurile celor oropsiţi, mulţi dintre sclavii şi săracii aflaţi în apropierea Vezuviului, venind să li se alăture. Numărul lor ajunsese în numai câteva zile la câteva sute, iar grupul pestriţ de refugiaţi îşi va alege liderii în persoana lui Spartacus şi a apropiatului acestuia, germanul Crixus.

    Când vestea despre răscoala sclavilor s-a răspăndit la Roma, către sfârşitul verii anului 73 i.Chr., toată suflarea oraşului a încremenit de spaimă.

    Asemenea panică nu se mai declanşase de la invazia galică şi de la expediţia lui Hannibal. Groaza era amplificată de faptul că toate legiunile trimise împotriva răsculaţilor, fuseseră zdrobite. Zvonuri alarmante despre atrocităţile cumplite comise de sclavi – vile incendiate, latifundiari arşi de vii sau jupuiţi de piele, matroane violate – au început să circule pretutindeni.

    Simpla rostire a numelui liderului rascoalei – Spartacus – îi făcea chiar şi pe venerabilii senatori să tremure. Insurecţiile sclavilor nu erau ceva nou la Roma.O revoltă de amploare se declanşase în Sicilia, în anul 135 i.Chr., când peste 70.000 de sclavi ridicaseră armele. Peste trei decenii, sclavii aveau să se rascoale iaraşi, tot în sud. Ambele mişcări au fost înnăbuşite în sânge şi sclavii capturaţi au fost daţi fiarelor, în arena. De data aceasta, însă, situaţia era mult mai gravă Răzvrătiţii ameninţau însuşi Roma iar nucleul răscoalei era format nu din sclavi fără nicio pregătire de luptă şi slab înarmaţi, cum se întamplase în cazul rebeliunilor siciliene, ci din gladiatori, antrenaţi zi de zi să lupte şi să ucidă, mai valoroşi ca soldati, chiar şi decât înşişi legionarii!

    Incapabili să oprească jafurile celor aflaţi în subordinea lor, Spartacus şi Crixus se vor vedea nevoiţi, cât de curand, să înfrunte trupele Senatului furios pe cutezanţa şi impertinenţa celor consideraţi nişte fiinţe inferioare. 3000 de legionari, aflaţi sub comanda pretorului Clodius Glaber, aveau să fie trimişi către Vezuviu, pentru a stopa mica răscoală.

  • Tot acesta avea să fie şi momentul în care geniul militar al noului comandat trac va ieşi la iveală. Izolaţi de către tabăra romană de care ar fi fost imposibil să treacă, gladiatorii conduşi de Spartacus, vor coborî muntele printr-un loc considerat inaccesibil de către toţi romanii, pe panta abruptă din spatele propriei tabere.

  • Ascunşi de întunericul nopţii şi folosind funii create din propriile haine, sclavii vor coborî muntele şi vor suprinde trupele romane buimăcite de răsturnarea situaţiei. Cei mai mulţi romani vor fi uciţi în timp ce încă dormeau, printre ei numărându-se chiar Clodius Glaber, cel care plătea astfel subestimarea adversarului în faţa căruia nu îşi luase nici-o precauţie.

  • Incă două legiuni romane vor mai fi înfrânte de către armata improvizată a lui Spartacus şi, cu fiecare victorie, numărul susţinătorilor săi creştea considerabil. Grupul celor eliberaţi atinge iniţial 40.000 de oameni, apoi 70.000, pentru ca într-un final să ajungă la 120.000 de oameni.

  • Desi Spartacus se dovedise un tactician desăvârsit şi un războinic experimentat, doar puţini dintre cei care îl urmau puteau spune că aveau cunoştinţe în mânuirea armelor. In grupul care aducea acum cu un veritabil exod, îşi găsiseră refugiul, femei, copii şi bătrâni, o adevarată povară pentru cei care iniţial işi doriseră numai să scape cu viaţa.

  • Liderul trac va improviza totuşi o tabără fortificată, în care fiecare individ va face tot ceea ce îi statea în putere pentru pregătirea armatei, care să le asigure salvarea. Gladiatorii îi vor antrena pe recruţi, în timp ce toţi cei care nu puteau lupta, asigurau hrana şi armele soldaţilor.

  • Alarmat de continuitatea şi amploarea revoltei, Senatul va chema în ajutor pe consulii Gellius Publicola şi Gnaeus Cornelius Lentulus Clodianus, fiecare cu câte o legiune formaă din veterani, pentru a opri ascensiunea rebelilor. Acesta va fi şi momentul în care vor apărea primele disensiuni între grupurile de răsculaţi.

  •  Departe de a forma o entitate strâns unită, armata lui Spartacus se împărţea, mai degrabă, pe naţionalităţi, fiecare dintre acestea considerandu-se, într-un fel sau altul, superioară celorlalte.

  • Dacă liderul trac va opta pentru părăsirea teritoriilor romane şi traversarea Alpilor către Galia şi Spania, Crixus, în fruntea temuţilor războinici germanici şi gali, va cere imperativ sş lupte împotriva romanilor. Alături de 30.000 dintre cei mai buni luptători, Crixus îl va ataca pe Gellius Publicola, fiind însa învins şi ucis alături de cea mai mare parte a soldaţilor săi.

  • Spartacus va lansa al doilea atac doar câteva zile mai târziu şi îi va învinge pe rând pe Lentulus şi Clodianus, pentru ca, în drumul spre Modena, să anihileze alte legiuni conduse de Gaius Cassius Longinus, guvernatorul Galiei Cisalpine.

  • Intenţia sa clară, era acum aceea de a traversa strâmtoarea de la Messina şi de a-şi stabili tabăra în Sicilia, acolo unde spera să găsească terenul prielnic pentru constituirea unei comunităţi puternice a foştilor sclavi şi gladiatori. In fond, Sicilia fusese măcinată în trecutul apropiat de două mari răscoale ale sclavilor, aşa numitele Războaie Servile.

  • Pe urmele sale se afla însă Marcus Licinius Crassus, cel mai bogatşi influent nobil roman din acea perioadă, cel care din propria avere avea să echipeze nu mai puţin de 10 legiuni până la finalul răscoalei sclavilor.

  • Prima bătălie dintre cei doi lideri se va da în apropierea Romei şi se va încheia cu victoria zdrobitoare a tracului. Urmarea acesteia va fi decimarea completa a supravieţuitorilor celor doua legiuni de către însusi Crassus. Era un semn clar către răsculaţi, asupra sorţii care îi aştepta dar şi asupra celorlalte legiuni romane care aveau să se implice în lupta împotriva acestora.

  • Trădat de piratii cilicieni cu care îşi negociase traversarea către Sicilia, Spartacus se va vedea blocat în sudul Peninsulei Italice de către opt legiuni aflate sub comanda directa a lui Crassus.

  •  Fără sorţi evidenţi de izbandă, sclavii vor fi salvaţi iaraşi de catre geniul militar al tracului, cel care, la adapostul nopţii, va simula un atac frontal strecurând în acelaşi timp armata răsculaţilor prin breşele create în rândul trupelor romane.

  • Ultima sa tentativă de a atinge Alpii se va lovi însa de armatele uriaşe ale generalilor Pompei şi Marcus Terentius Varro Lucullus, chemate de urgenţă din Spania şi Macedonia de către Senat, care se temea de un atac direct asupra Romei. Sclavii aveau să fie surprinşi de către cele trei forţe expediţionare în Lucania, în apropierea râului Silarus, şi vor fi înfrânţi într-una dintre cele mai sângeroase bătălii ale epocii, în anul 71 i.H., Spartacus a fost capturat şi crucificat cu mare parte dintre supravieţuitorii armatei sale. Visul de a scutura jugul sclaviei de pe umerii săi şi ai tovarăşilor săi, murea astfel, o data cu el.

Naşterea legendei

  • Deşi s-a spus că Spartacus a fost ucis în această bătălie, corpul sau nu a fost nicicând descoperit, fapt ce a dus la naşterea unor legende care mai dăinuie şi astăzi. Se spune că liderul trac ar fi reuşit să scape şi să îşi îndeplinească visul de a ajunge în ţinuturile galilor, pe atunci încă liberi.

  • Sclavii capturaţi aveau sau fie pedepsiţi exemplar, nu mai puţin de 6.600 de oameni fiind crucificaţi de-a lungul drumului de la Capua către Roma. In ciuda aportului său, Crassus va primi puţine onoruri la Roma, acolo unde adversarii săi politici au acordat întregul credit lui Pompei.

  • In ciuda înfrângerii, grupuri răzleţe de sclavi vor continua lupta încă mult timp, romanii având încă de eliberat oraşul Thuri din sudul Romei, la mai bine de şase ani după încheierea răscoalei.

CONCLUZII :

  • Cele 10 legiuni strânse de Crassus depăşesc ca numar trupele care i-au fost necesare lui Cezar pentru a cuceri întreaga Galie.

  • Se spune că înaintea ultimei bătalii, Spartacus şi-ar fi înjughiat calul, arătandu-le celor care îl urmau, că singurele lor opţiuni sunt victoria sau moartea.

  • Imaginea lui Spartacus a fost folosită intens de liderii comunişti pentru a promova ideea creatorului primului stat al celor asupriţi. Karl Marx, alături de scriitorii comunişti ai epocii, l-a declarat pe Spartacus drept „cel mai bun exemplu pe care istoria îl poate da”.

  • In cinstea sa, Uniunea Sovietică va deschinde o competiţie sportivă, numită Spartakiadă, competiţie ce se dorea egala Jocurilor Olimpice.

    Surse :

  • Romanul Spartacus de Rafaello Giovagnoli
  • Articol scis de Adrian Nicolae internet
  • Articol scris de Gabriel Tudor în revista Magazin
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 Decembrie 2011 în MARI CONDUCATORI

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: