RSS

TIMUR LENK (1336 – 1405 d.H.)

23 Dec

ETICHETA : OMUL DE FIER – SÂNGEROSUL

Povestea lui Timur  Lenk ( Timur : fier = omul de fier, Lenk : cel şchiop) ultimul mare cuceritor nomad, a fascinat şi îngrozit deopotrivă, timp de secole, generaţii întregi de oameni. Privit ca un erou naţional în Uzbekistanul de astăzi, ba chiar înmormântat de către supuşii săi cu onorurile aduse unui sfânt, Timur Lenk avea să îsi asocieze numele pe veci cu terifiantele piramide de cranii lăsate în urma sa şi cu masacrele de o cruzime de neînchipuit, faţă de care, însuşi Attila sau Ginghis Han, ar fi părut, doar nişte inocenţi.

  • Aşa cum se întamplă adesea în cazul marilor figuri ale istoriei, legenda tinde să se împletească, inevitabil, cu adevărul istoric. Astfel, naşterea lui Timur, avea să fie anunţată de către o premoniţie a tatălui său, Taragai, şeful tribului Barlas, trib turco-mongol din Transoxania – Ţara de dincolo de râul Oxus – zonă aflată la graniţa dintre Uzbekistanul şi Turkmenistanul de astăzi.

  • Se spune că Taragai şi-ar fi visat fiul încă nenăscut, ţinând o sabie în mână, sabie ale carei sclipiri păreau să se întindă asupra lumii întregi. Imamul tribului ar fi recunoscut în această premoniţie, venirea pe lume a unui nou lider care, prin forţa armelor, urma să devină stăpânul absolut al întregii lumi cunoscute.

  •  Legenda mai spune că în momentul nasterii sale, în 1336, acelaşi imam s-ar fi oprit ca din senin în timpul predicii, neputând să mai rosteasca decât un singur cuvânt din Coran : tumur (fier).

  • Timur, Omul de fier, avea să fie de atunci numele noului născut, nume la care, 20 de ani mai tarziu, i se va adăuga apelativul Lenk – cel schiop – datorită unei răni căpătate de acesta în timpul unei lupte.

Urmaşul hanilor mongoli

  • Timur Lenk sau Tamerlan, aşa cum îl numeau europenii, nu a făcut niciodată un secret din pasiunea sa pentru tot ceea ce a reprezentat Ginghis Han pentru triburile mongole. De altfel, întreaga sa viaţă, a fost sub spectrul marelui cuceritor mongol, ale cărui realizări, Timur încerca din greu să le egaleze sau chiar să le depăşească.

  • Luptând, în funcţie de interes, sub stindardul diferiţilor emiri ai vremii, Timur Lenk conştientiză, cu siguranţă, faptul că originile sale turce, nu i-ar fi acordat niciodată legitimitatea în faţa triburilor mongole, care, cu niciun chip, nu şi-ar fi putut imagina un alt conducător decât unul de sorginte ginghishanidă.

  •  Drept urmare, Timur a ales în primii ani ai carierei sale militare să intre în slujba unor mărunţi hani mongoli sau chiar să îşi numească singur hanul marionetă, dintre subordonaţii săi, a cărui stirpe să îi justifice acţiunile războinice. El chiar îşi va alege o soţie, descendentă directă a lui Temujin (Ginghis Han), câştigând astfel titlul de Gurkani sau Kurugan (ginere al fostului mare cuceritor).

  • Obsesia sa pentru putere îl împinge către trădarea propriei familii adoptive, el ucigând, odată cu moartea hanului din Tugluq, pe toţi urmaşii acestuia, inclusiv pe Hussein, fratele soţiei sale şi nepotul emirului din Kazagan, urmaşul de drept la conducerea Transoxaniei.

  • Timur Lenk devenea, în acest mod, la numai 33 de ani, stăpânul incontestabil al triburilor din nordul Uzbekistanului de astăzi, fapt ce va reprezenta doar primul pas către ceea ce urma să fie unul dintre cele mai mari imperii cunoscute vreodată.

Blestemul stepelor

  • Trăind asemenea lorzilor medievali asiatici, din jefuirea domeniilor vecine, Tamerlan îşi ridică rapid o armată impresionantă, formată din transfugi şi războinici atraşi de sclipirile amăgitoare ale aurului capturat în urma raidurilor.

  • Abil politician, acesta va evita să se autoproclame han, preferând titlul de emir, şi declarând, în schimb, că acţionează în numele Hanatului Chagatai , numit astfel după cel de al doilea fiu al lui Ginghis Han.

  • La numai 10 ani de la preluarea puterii în Transoxania, Timur Lenk era suficient de puternic pentru a-şi urma visul, acela de a uni Asia sub un singur stăpânitor. De altfel, crezul său, pe care nu o dată îl făcuse public, era acela ca, pe pamânt, nu poate exista decât un singur conducator, asemeni cerurilor în care doar Allah  putea guverna.

  • Politica sa de cucerire începe în 1380, atunci când ocupa sudul Khorasanului – zona centrala a Asiei însemnând Turkmenistanul, Afganistanul, Uzbekistanul şi Tadjikistanul de astăzi. Urmează apoi centrul şi vestul Persiei, pentru ca, 14 ani mai târziu, în 1394, Timur Lenk să stăpâneasca deja teritoriile de astăzi ale Georgiei, Armeniei, Azerbaijanului, Irakului şi Iranului.

  • Nelăsând nicio clipă de odihnă armatei sale, Tamerlan îşi conduce soldaşii într-o amplă campanie împotriva puternicei Hoarde de Aur, condusa pe atunci de Toktamis, descendent direct al lui Ginghis Han.

  • Victoria totală asupra tătarilor, în numai patru ani (1391-1395), avea să uimească însăşi puterile europene, care se grăbesc să trimită emisari cu mesaje de pace către noul monarh asiatic.

  • Intenţiile războinice ale lui Timur Lenk nu vizau însa Europa acelor vremuri, el continuând campaniile împotriva foştilor săi stăpâni şi aliaţi, aşa cum este cazul Hanatului Chagatai, pe care îl anexase încă din 1389.

  • Accesele de furie incontrolabilă, devenite legendare încă din timpul vieţii sale, aveau să se manifeste prin masacrarea populaţiei civile, mergând până la depopularea totală a multora dintre oraşele şi cetăţile cucerite.

  • Astfel, la cucerirea capitalei Horezmului, Urgangi, Timur ordonă uciderea tuturor locuitorilor, indiferent de vârstă, precum şi demolarea din temelii a celei ce era, pe atunci, una dintre cele mai mari şi mai înfloritoare cetăţi ale Asiei. Pe locul acesteia, necruţătorul războinic avea, într-un gest de maximă infatuare, să semene orz.

  • Probabil, in urma campaniilor sale, cel mai mult au avut de suferit oraşele din Persia şi Georgia, acolo unde, Timur Lenk, le cere soldaţilor săi să ridice piramide din capetele tuturor locuitorilor. Numărul craniilor ajungea uneori şi la 90.000 în astfel de momente macabre ale victoriilor sale.

  •  Numai la Isfahan, în Iranul de azi, războinicii săi ridicaseră 28 de movile din capete. Şi asta în timp ce la Sebzevar, un alt oraş iranian, peste 2000 de civili erau folosiţi drept cărămizi sau scuturi vii în turnurile de asalt.

  • De altfel, Timur Lenk are meritul de a fi iniţiat o tactică folosită pe scară largă, inclusiv în zilele noastre : aceea de a trimite spioni cu scopul de a culege informaţii şi de a lansa zvonuri privitoare la cruzimile faţă de cei care i se opun. Atrocităţile sale erau deja binecunoscute în cetăţile asiatice şi nu odată s-a întâmplat, ca acestea să cedeze fără luptă în speranţa că vor fi cruţate.

  • Aşa a fost şi cazul Damascului, cetate ce îşi deschidea larg porţile în faţa invadatorilor. Şi cu toate acestea, crudul monarh nu va ierta, nici de această dată, populaţia fără apărare. Movilele de cranii devenisera, practic, semnătura lui Timur Lenk asupra tuturor cuceririlor sale.

Masacrele din India

  • La numai 18 ani de la începutul campaniilor sale războinice, Tamerlan stăpânea deja o mare parte a Asiei. Atenţia sa se îndrepta în acel moment spre un teritoriu pe care nici măcar Ginghis Han nu îl cucerise, India.

  • Aflând de războiul civil care avea loc între dinastiile hinduse şi cele musulmane, Timur va declara Jihad-ul (războiul sfânt ) împotriva necredincioşilor, acesta fiind, de fapt, doar un pretext, atâta vreme cât cruzimile sale urmau să se reverse asupra hinduşilor şi musulmanilor deopotrivă.

  • La 24 septembrie 1398, Timur traversează Indul şi începe una dintre cele mai sângeroase campanii duse vreodată în istorie. Oraşele şi cetăţile cădeau pe rând în faţa trupelor sale, iar masacrele veneau unul dupa altul. Nimic nu părea să îl impresioneze pe aşa numitul urmaş al hanilor mongoli.

  • Numai la Bhatnir, oraş unde acesta fusese rănit, călăii săi strangulau în numai câteva ore peste 100.000 de oameni. Şi asta, în timp ce la Delhi, toată populaţia de origine hindusă, mult peste 100.000 de civili, era masacrată într-o singură zi. Musulmanii indieni urmau să ia calea sclaviei către stepele înghetate ale Asiei. 150 de ani i-au trebuit oraşului Delhi ca să se refacă şi să redobândească gloria de odinioară.

Bătălia uriaşilor şi moartea lui Tamerlan

  • Poate cea mai grea bătălie din istoria campaniilor lui Timur Lenk s-a dat, cu siguranăa, la Ankara, în anul 1402. Nu mai puţin de 200.000 de soldaţi din stepele Asiei, majoritatea călări, însoţiţi de un regiment întreg de elefanţi de luptă, adusi din India, urma să se opună unui număr egal de ieniceri turci, conduşi de  Baiazid Ilderim, cel supranumit Baiazid Fulgerul.

  • Deşi sorţii înclinau iniţial către sultanul turc, spionii lui Timur îşi făceau din nou datoria. Astfel, în timpul luptelor, tătarii aliaţi cu Baiazid, rupeau rândurile şi treceau în tabăra asiaticilor. Chiar şi aşa, bătălia de la porţile Ankarei avea să se transforme într-un veritabil masacru. Antrenaţi încă de la vârsta copilăriei în arta războiului, ienicerii turci alături de sărbii cneazului Lazarevici, au luptat, în acele momente, până la ultimul, provocând pierderi uriaşe armatei lui Timur.

  • Fără milă, acesta îl capturează pe sultanul aproape orb, şi îl poartă prin toată Asia, într-o cuşcă de metal, asemenea animalelor sălbatice. De altfel, umilinţa înfrângerii îi va aduce moartea lui Baiazid un an mai tarziu, în 1403, moarte survenită în urma unui atac de apoplexie.

  • Istoria consemnează un dialog între Timur şi Baiazid ( ultimul fiind în cuşca de fier ), despre măreţia şi vremelnicia coroanelor imperiale pe care le purtau şi în care Timur îi spune lui Baiazid, că Alah nu a pus prea mare preţ pe aceste coroane din moment ce le-a aşezat pe fruntea unui chior ( Baiazid ) şi a unui şchiop (Timur).

  • Ca o ironie a sorţii, Baiazid murea exact în momentul în care fiii săi (Mohamed, Musa şi Selim ) se îndreptau către Samarkand, cu suma necesară răscumpărării tatălui lor. Era, de asemenea, momentul de apogeu al imperiului lui Tamerlan, cel care murea în 1405, din cauza exceselor bahice şi ale epuizării produse de marşurile neîntrerupte, în timp ce se îndrepta către China, următoarea lui ţintă.

  • Supuşii săi îl vor înmormânta în Samarkand, în mausoleul Gir-i-Mir cu onorurile cuvenite unui adevărat sfânt, inscripţionând deasupra sarcofagului său un blestem ucigător. Oricine ar fi desfăcut capacul sicriului şi ar fi tulburat somnul de veci al monarhului, urma să sufere de pe urma stihiilor naprăznice ale razboiului.

  • Coincidenţă sau nu, mormântul lui Tamerlan a fost deschis în 1941 de către arheologul rus Mikhail Gerasimov. Peste numai trei zile, Germania lansa asupra Uniunii Sovietice operaţiunea Barbarosa.

Concluzii :

  • Paradoxal, pentru un lider sângeros de factura lui Tamerlan, acesta a fost un mare protector al artelor. În capitala Samarkand, Timur adunase din cetăţile cucerite toţi marii meşteşugari pe care îi obligase să ridice monumente unice. De asemenea, la curtea sa, liderul turco-mongol, adăpostea elita poeţilor şi literaţilor din acea vreme. Samarkand a cunoscut în perioada lui Tamerlan, maxima înflorire.

  • In ciuda întinderii imperiului său, Tamerlan nu a fost interesat de crearea unei linii ereditare care să conducă teritoriile cucerite după moartea sa. Singurul loc în care Tamerlan a numit urmaşi, a fost Hanatul Chagatai, acolo unde a înfiinţat dinastia timuridă.

  • După moartea sa, imperiul creat de Timur s-a destrămat datorită revoltelor populare şi a luptelor interne pentru supremaţie.

  • Recunoscut ca un şahist desăvârşit, Tamerlan a inventat un nou stil de şah numit şahul Tamerlan sau şahul perfect. Acesta se joacă pe o tablă cu 112 pătrate şi cu un numar dublu de piese.

  • Divizia de elită a trupelor de intervenţie din Uzbekistan se numeşte Divizia Timur Lenk

  • Cuceririle lui Timur Lenk nu erau depăşite, la acea vreme, decât de cele ale lui Ginghis Han şi ale lui Alexandru cel Mare.

    Dacă faţă de alţi mari cuceritori, mi-am axprimat admiraţia, am facut-o nu pentru cucerirea propriu zisă, ci pentru geniul lor creator ce a depăşit momentul istoric în care au trăit şi care a dus la schimbări benefice majore asupra populaţiilor cucerite. Nu acelaşi lucru pot afirma despre Timur, omul cu comportament demenţial, sângeros, necruţător, dictatorul suprem, nedepăşit în atrocităţi, până în prezent de nimeni. Chiar dacă a avut o inteligenţă de excepţie, (dacă a fost adevarată ci nu  cultivată ulterior), deşii mă îndoiesc de aceasta, pentru mine Timur rămâne o figură extrem de sângeroasă, demonică şi fără nici-un beneficiu uman.

Material preluat de pe Descoperă.Ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 Decembrie 2011 în MARI CONDUCATORI

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: