RSS

OTTO I CEL MARE (912 – 973 d.H.)

28 Dec
OTTO I CEL MARE (912-973)

ETICHETA : PĂRINTELE PATRIEI

În anul 962 d.H., într-o Europa total diferită de cea din timpul lui Charlemagne, un nou împărat  a fost încoronat de către Papă, la Roma, Otto cel Mare, întemeietorul unei creaţii statale stabile, ce va dăinui vreme de aproape o mie de ani, Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană.

Otto I cel Mare, este astfel unificatorul tuturor ducatelor de origine germanică din centrul Europei, fiind părintele primului Reich (imperiu) german, un stat stabil din punct de vedere politic, militar şi economic, capabil să oprească definitiv migraţia ungurilor şi slavilor şi să desăvârşească căderea avarilor.

Noua structură statala inaugurată de Otto cel Mare, Sfântul Imperiu Romano-German, va dăinui până în 1806, an în care, în urma campaniilor fabulosului şi inegalabilului Napoleon Bonaparte, îşi va înceta existenţa ca entitate statală central-europeană.

  • A fost fiul lui Henric I Păsărarul, rege între anii 919 şi 936. supranumit, Cel Mare. Otto I a fost rege al germanilor din anul 936, iar din 962 a fost împărat romano-german. Dinastia ottoniană, de origine saxonă, din care făcea parte şi Otto I, a condus statul german între anii 919 şi 1024.

  • Numind membri ai familiei sau persoane de încredere ca duci şi sprijinindu-se pe Biserica germană, care i-a permis să numească episcopi, a reuşit să-şi impună controlul asupra funcţiilor importante în stat.

  • Dintre ierarhii bisericeşti, şi-a ales consilieri, dar a fost nevoit, în schimb, să extindă privilegiile şi imunităţile clerului. A acţionat şi împotriva tendinţei de a fi impusă ereditatea funcţiilor din stat.

  • Pe planul politicii externe, primul succes a fost cel din anul 955, când i-a invins pe maghiari ţn bătălia de la Lechfeld, oprind astfel incursiunile acestora spre vest.

  • In anul 955, considerând că problemele interne ale germanilor le-ar fi favorabile, maghiarii invadează Germania..

  • La vestea că maghiarii au intrat în teritoriile germane, sub comanda lui Otto s-a strâns o oaste cu unităţi venite din toate provinciile regatului. Pe baza cronicilor latino-occidentale şi latino-maghiare, la care se adaugă descoperirile arheologice, s-au putut reconstitui, într-o oarecare masura, atacurile maghiarilor spre vestul Europei. Intre 899 şi 955, s-au desfăşurat treizeci şi trei de atacuri maghiare în Germania şi Italia, urmate de alte incursiuni care au ajuns până pe teritoriul Franţei de azi.

  • Marile campanii ale maghiarilor alternau, în teritoriile mai apropiate de cele locuite de ei, cu altele mai mici, dar mai frecvente, menţinând aceste regiuni într-o permanentă alarmă, justificându-se astfel aserţiunea cronicarilor că incursiunile se repetau cu regularitate în toţi anii.

  • Locul în care s-a desfăşurat încleştarea dintre germani şi maghiari, se află situat la sud de Augsburg, în apropierea râului Lech. Pe malul acestuia şi-a aşezat tabăra Otto, aşteptând armata maghiară. In sprijinul suveranului german au sosit contingentele lui Henric I, ducele Bavariei, şi Condra, ducele Franconiei. Oastea germană număra până la 10.000 de oameni, în vreme ce maghiarii erau de cinci ori mai numeroşi.

    Batalia de la Lechfeld 10 august 955

  • Numarul celor porniţi spre teritoriile germane a fost atât de impresionant pentru cronicarii epocii, încât unul dintre aceştia scria că „Mulţimea lor este atât de mare, încât se cred invincibili, numai dacă pământul nu se despică sub paşii lor sau cerul nu se prăbuşeşte peste ei.” Avantajul lui Otto cel Mare a fost că majoritatea trupelor sale era reprezentată de cavaleria grea, în vreme ce maghiarii aveau doar cavalerie uşoară.

  • Se pare că entuziasmaţi de sosirea ajutoarelor din Bavaria şi Franconia, cavalerii germani au trecut râul Lech printr-un vad şi au atacat liniile maghiare aflate pe celalalt mal. Surprinşi iniţial de atacul germanilor, maghiarii s-au regrupat şi, profitând de superioritatea lor numerică covârşitoare, au reuşit să-i respingă pe germani şi să-i urmărească până în tabăra acestora.

  • Părea că maghiarii vor obţine o victorie mai facilă decât crezusera chiar ei, dar tentaţia de a jefui tabăra germană i-a pierdut. Corpul de oaste însărcinat de Bulcsu să atace armata germană din flanc, a pătruns în tabăra adversă, pe care au început să o prade.

  • Un puternic detaşament de cavalerie grea trimis de Otto, profitând de faptul că maghiarii descălecaseră pentru a putea jefui tabăra, a reuşit să distrugă corpul de oaste al lui Bulcsu. Intreaga armată maghiară a fost cuprinsă de panică şi toate eforturile disperate ale lui Bulcsu de a restabili ordinea în rândurile oastei maghiare, au fost zadarnice.

  • Infrângerea germanilor s-a transformat într-o mare victorie pentru aceştia. Timp de câteva zile, cavaleria germană a urmărit resturile armatei maghiare, decimând-o. Urmărţti de cavaleria germană până în Panonia, doar cinci mii de maghiari au scapat cu viaţă din această confruntare. Bolcsu a fost prins imediat după bătalie şi spânzurat.

  • Otto a fost proclamat împărat de trupele sale chiar pe câmpul de luptă, printr-un ceremonial preluat din lumea romană : ridicarea pe scuturile soldaţilor. Otto a fost sărbătorit şi aclamat de trupele sale pe campul de lupta ca „Pater patriae” şi salvator al creştinătaţii, făcând să renascădin nou ideea unui „imperium cristianum” în Occidentul şi centrul Europei.

  • Peste câţiva ani, papa avea să-l încoroneze pe Otto cel Mare ca împărat al tuturor germanilor. In toamna anului 961, Otto cel Mare a trecut Alpii şi intr-un adevărat marş triumfal, a înaintat spre Roma, unde a fost încoronat ca împărat de papa Ioan al XII-lea.

  • Dupa victoria germanilor de la Lechfeld, mai bine de două secole, până la marea invazie mongolă din 1241, nici o altă invazie nu a mai tulburat liniştea Europei centrale şi de vest. Opriţi în expansiunea lor spre apus, regii maghiari şi-au concentrat eforturile în vederea extinderii teritoriilor stăpânite de ei, înspre est şi sud, în dauna slavilor şi romanilor, ajungând chiar să atace teritorii aflate în stăpânirea Imperiului bizantin.

  • Puşi în situaţia de a alege între dispariţia lor de pe harta politică a Europei sau acceptarea unei vieţi sedentare şi acceptarea creştinismului, maghiarii au ales a doua variantă, situaţie care se impune în vremea lui Geza şi mai ales a fiului acestuia, Ştefan I.

  • Otto cel Mare a stabilit graniţele imperiului şi a pus temelia Austriei de azi, ca o marcă de apărare a imperiului împotriva unor eventuale noi atacuri venite din răsărit.

  • Noua structura statala inaugurata de Otto cel Mare, Sfântul Imperiu Romano-German, îşi va înceta existenţa ca entitate statală central-europeană , în 1806, în timpul campaniei Napoleoniene.

  •  Din anii 951-952, s-a amestecat în Peninsula Italică, obligându-l pe Berengar de Iureea, regele Italiei, să-i recunoască suzeranitatea.

  • Având drept model acţiunea lui Carol cel Mare în Italia, unde acesta îşi impusese autoritatea, şi dorind şi el să-şi exercite controlul asupra Papalităţii, Otto a intervenit din nou in Italia, înlăturând stăpânirea lui Berengar, în anul 962.

  • La data de 2 februarie 962, a primit coroana imperială la Roma, din mâna papei Ioan al XII-lea, punând bazele Imperiului Romano-German. El a respins titlul de imperator Romanorum pentru cel de imperator augustus, bula sa purtând titlul de restaurator al regatului francilor şi a păstrat capitala statului său la Aachen, acolo unde fusese şi capitala imperiului lui Carol cel Mare.

  • O componentă importantă a politicii sale interne a fost întărirea autorității eclesiastice, în principal a episcopilor și abaților, făcându-i astfel pe nobilii laici să se teamă de micșorarea puterii lor.

  • Pentru a controla forța Bisericii, Otto a recurs la trei prerogative.

  • Prima a fost investitura de către împărat cu simbolurile puterii lor religioase, făcându-i astfel vasali. În aceste condiții alegerea clericilor a tins să devină o formalitate în imperiul Ottonian, iar regele a umplut locurile vacante din ierarhia bisericească cu rude și cu clerici loiali care au fost apoi numiți să conducă marile mănăstiri .

  • A doua prerogativă a fost cea a proprietarului construcțiilor bisericești. În dreptul german, orice construcție făcută pe teritoriul aparținând unui nobil, aparținea acelui nobil dacă nu cumva se specifică în mod expres altceva. Otto și-a afirmat drepturile de proprietar asupra multor mănăstiri și abații.

  • A treia prerogativă a puterii ottoniene a fost sistemul advocatului . Advocatul era un manager laic al proprietăților bisericești care beneficia de un anume procent din veniturile agricole, avea responsabilitatea menținerii ordinii și își deținea poziția doar pe timpul domniei împăratului căruia îi servea.

  • Otto a dăruit moșii bisericii, peste care autoritățile laice nu dețineau nici măcar dreptul de jurisdicție. În ținuturile cucerite de la venzi și de la alte popoare slave de pe frontiera estică, a fondat noi episcopate și abații.

  • Din cauză că Otto numea personal episcopii și abații, autoritatea sa a crescut și mai mult iar rangurile superioare din biserica germană formau un fel de birocrație subordonată împăratului. Conflictul acestei birocrații eclesiastice cu succesorii lui Otto și puterea crescânda a papalității în timpul reformelor gregoriene au dus la slăbirea autorității centrale în Germania.

 
2 comentarii

Scris de pe 28 Decembrie 2011 în MARI CONDUCATORI

 

2 responses to “OTTO I CEL MARE (912 – 973 d.H.)

  1. adelina

    9 Martie 2015 at 21:12

    Si eu stiu ficare bucatica si o sa dau test e foarte bun rezumatu BRAVOOO……

     
    • adelina

      9 Martie 2015 at 21:13

      Am luat zece la testu asta

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: