RSS

DARIUS I (549 i.Hr. – 486 i.Hr.)

30 Dec

ETICHETA : BUNUL STAPAN AL SATRAPILOR

„Darius al lui Istaspe“, cum i-a spus Eminescu, a fost unul dintre cei mai de seamă suverani ai Asiei antice. Luptând pe mai multe fronturi deodată, cu o energieşi o inteligenţă ieşite din comun, Darius a reuşit, fără să fie de stirpe regală, să pună mâna pe tronul persan, înfrângându-i pe magul Gaumata şi pe alţi opt pretendenţi. După 7 ani de strădanii şi 19 bătălii, fiul lui Vishtaspa sau Hystaspe se proclama rege în anul 1522 I.H.

In anul 512 I.Hr. în calitate de Comandant al „Nemuritorilor” (garda regală) cucereşte Gandhara şi Valea Indului, apoi porneşte prima mare expediţie împotriva sciţilor din Europa, care, potrivit obieciurilor de luptă ale nomazilor, îl atrag din ce în ce mai adânc în interiorul stepei.

Darius are înţelepciunea să dea înapoi, înainte să fie doborât. Printr-un general al său, supune cetăţile greceşti din Tracia, iar în 499 i.Hr. face faţă revoltei ioniene, plecată din Milet şi susţinută de atenieni.

Ca să se razbune pe aceştia din urmă, porneşte primul Război Medic, căruia i se pune capăt la Marathon, în anul 490 i.Hr.  La puţină vreme după asta, face din Egipt a 6-a satrapie (din totalul de 23 de provincii conduse de satrapi) a imperiului său, îşi asigură sprijinul clerului egiptean şi îi ridică, la Theba, un templu zeului Ammon.

Construieşte oraşul mitic Persepoli, şi impune o singură lege pentru toate popoarele cucerite, manifestând o largă toleranţă faţă de religia şi obiceiurile fiecăruia.

Darius I, numit Darius cel Mare( 549 i.Hr. – 486 i.Hr.), fiu al lui Hystaspes a fost rege al Persiei în perioada 522 i.Hr. – 486 i.Hr.). Darius a ajuns la tron prin participarea într-un complot ce avea ca ţintă îndepartarea celor doi fii ai lui Cyrus cel Mare (fondatorul Imperiului Persan), Smerdis şi Cambyses.

Până la domnia lui Darius cel Mare, Imperiul Persan nu avea ieşire la mare. Darius I a fost cel care a hotărât să extindă imperiul până la râul Ind. In primii ani de domnie, Darius I s-a dedicat în totalitate reorganizării interne şi protejării graniţelor Imperiului Persan.  El a împărţit imperiul în 20 de provincii, a construit drumuri, a schimbat moneda de circulaţie, introducând una nouă – dareicul, a încurajat comerţul şi a mutat capitala Imperiului Persan la Persepolis.

Datorită acţiunilor sale, regele a câştigat repede încrederea populaţiei. A devenit respectat şi datorită atenţiei acordate diverselor religii. De exemplu, Darius I a permis evreilor să reconstruiască Templul din Ierusalim, în anul 516 i.Hr.,lucru început şi finanţat, de predecesorul său, Cirus.

Darius I a cucerit multe teritorii de-a lungul râului Ind şi numeroase triburi din munţii Caucaz.  Acesta a eşuat însa, în 516, în încercarea sa de a cuceri triburile   aşezate de-a lungul fluviului Dunărea.

A doua luptă nereuşită, a fost cea împoriva grecilor. Darius I a invadat Grecia cu scopul de a o cuceri, dar a fost înfrant la Marathon în anul 490.

In timpul pregătirilor pentru cea de-a doua expediţie împotriva grecilor, Regele Darius cel Mare a decedat ( 486 i.Hr.). La torn a urcat fiul sau, Xeres. Acesta va lupta pentru a îndeplini planul tatălui sau.

Pentru realizarile sale, extinderea imperiului până în India şi Europa, implementează un model solid de guvernare, Darius I a fiind numit cel mai „măreţ” rege al Persiei.

Darius I (522-486 i.Hr.) a reuşit să extindă frontierele imperiului până la râul Indus. Apoi a decis că este necesar un proces de reorganizare şi consolidare. Continuând opera Marilor Regi care l-au precedat, el a dat Imperiului Persan forma şi instituţiile caracteristice. Un imperiu cosmopolit.

La fel ca asirienii, perşii aveau supuşi foarte diferiţi din punctul de vedere al limbii pe care o vorbeau, al obiceiurilor şi religiei. Dar în timp ce asirienii şi-au impus supremaţia prin teroare, perşii au încercat să împace diferitele grupuri de supuşi. Personalităţile locale încercau să guverneze cât mai bine cele 20 de satrapii (regiuni administrative) în care Darius împărţise imperiul.

Obiceiurile, legile şi instituţiile publice, erau respectate şi toate religiile erau tolerate; un exemplu faimos îl constituie reconstruirea unui templu din Ierusalim, care fusese distrus de babilonieni.

Toti supuşii imperiului serveau în armata persană, care a devenit o forţă cosmopolită. Un sistem bine dezvoltat de drumuri susţinea comerţul şi comunicarea; staţiile de poştă, uniform amplasate, permiteau curierilor să schimbe caii şi să ajungă până în cele mai izolate colţuri ale imperiului, în câteva săptămâni.

Prosperitatea a fost promovată prin folosirea banilor (o invenţie provenind din Lydia), sub forma unor monede standardizate de aur. A fost remarcabil faptul că un imperiu atât de fragil, (cel mai mare de până atunci), a reuşit să supravieţuiască aproape 200 de ani.

Imperiul a ajuns cel mai întins în timpul lui Darius. In 512 î.Hr. el a traversat Bosforul încercând, fără success, să învingă triburile nomade scite aflate dincolo de Dunare. 20 de ani mai târziu el reface itinerariul, reuşind să ocupe Tracia, până la graniţele Macedoniei.

După ce înăbuşise o revoltă a oraşelor greceşti din Asia Mica, Darius era hotărât să acţioneze împotriva grecilor de pe continent; dar în 490 i.Hr. armata trimisă cu scopul de a-i pedepsi pe atenieni pentru ajutorul dat grecilor din Asia, a fost invinsă, aşa cum am arătat mai sus, în batalia de la Maraton.

Aceasta era o înfrângere de mică importanţă, şi Xerxes (486-465 i.Hr.), fiul lui Darius, a pregătit o invazie la scară mult mai mare, al cărei rezultat a fost dezastruos;  bataliile au fost purtate la Salamina (480î.Hr.), Plataea şi Mycale (479 i.Hr). Până la urmă, Persia a hotărât să facă pace (446 i.Hr.).

Perşii erau călareţi buni, dar infanteria lor era mult mai slabă decât cea a hopliţilor (soldaţi pedeştri) greci. Mercenarii greci au jucat un rol important în revoltele şi razboaiele civile dintre grupările rivale pentru putere şi care tulburau imperiul.

In ciuda unei revigorari, în timpul lui Artaxerxes III (358-338 I.Hr.), imperiul era într-un vizibil declin şi era evident că doar luptele dintre statele greceşti îi fereau de atacul unor duşmani puternici.

Darius III (336-330 i.Hr.), a avut neşansa să ajunga rege ,tocmai când ameninţarea greacă, devenea realitate şi Alexandru Macedon (Alexandru cel Mare) îşi începea spectaculoasa carieră.

 Flacara spiritului şi geniului acestuia, avea să stingă, poate mult prea devreme, scânteia meteorică, a geniului politic modern al lui Darius.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 30 Decembrie 2011 în MARI CONDUCATORI

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: