RSS

ALEXANDRU CEL MARE (356 -323 i.H.)

01 Sep

ETICHETA : CEL MARE – CUCERITORUL

Alexandru cel Mare. Atunci când am auzit prima dată de el, în anii fragezi ai copilăriei, am avut senzaţia unui personaj fabulos, ireal, personaj de legendă, menit să ne facă copilăria mai frumoasă, prin aceste pilde de vitejie, dăruire până la sacrificiu, camaraderie, găndire  vizionară, cutezanţă remarcabilă şi hotărârea neclintită de a-şi atinge scopurile propuse.

A fost eroul copilăriei mele, pilda de urmat, personificarea bărbatului ideal, personajul legendar suprem. Apoi am înţeles că a fost un personaj real, care prin fapte, şi-a pus pe frunte, cununa măreţiei, în toată splendoarea sa. Urmărindu-l pe el, am descoperit, unul câte unul, alţi eroi, alte figuri ce au avut pe frunte, aura geniului. Ultimul a fost Napoleon. Între aceşti doi eroi legendari, asemeni unei pânze, s-a ţesut istoria.

Setea sa de cunoaştere  sau poate ispita nemuririi  insuflată  de  nu mai  puţin legendarul său predecesor Ahile, dorinţa de a înfrunta, depăşi şi schimba graniţele lumii cunoscute, neastamparul migrator şi obsesiile civilizatoare specifice marilor descoperitori, sau pofta de putere absolută şi razbunare, nevoia de a se autodepăşii şi substitui divinitatii, sub semnul vremelnic al unei autorităţi lumeşti tiranice, veşnicul dinamism al schimbării şi mirajul orientului ?

Toate laolaltă, ori numai unele dintre ele?  Numai enumerând aceste posibile laturi ale imensei sale personalităţi, realizăm cât de greu este să faci portretul cuceritorului,  pentru că până la urmă, este relativ uşor să faci portretul unui personaj, dar este aproape imposibil, să faci portretul, unei stări de spirit, unui iluminat, unei extrem de spectaculoase, pagini de istorie pură, nealterată de politic, răutate  şi egoism.

Alexandru, care urma să devină cuceritorul lumii antice, s-a născut la Pella, în Macedonia, în anul 356 i.Hr. Tatăl sau a fost regele Filip al II-lea, iar mama sa a fost Olimpia, o femeie religioasă, ce şi-a învăţat fiul , că este descendentul lui Ahile şi al lui Hercule. Asadar, de la cea mai fragedă vârstă, Alexandru a fost pregătit şi destinat cuceririlor şi gloriei regale.

Alexandru si Bucifal

356-323 I.Hr., adica 33 de ani. Atâta a trăit Alexandru. In acest interval mai scurt decât o viaţă de om,  dar,  prin consecinţele sale, de lungimea eternităţii, s-a impus în ( de fapt a deschis) galeria geniilor umanităţii, fiind un adevarat Demiurg al timpurilor ce asteptau să vină şi să se înfăptuiască.  Prin viziune şi cutezanţă, prin marile cuceriri şi poate cel mai important, prin reformele impuse, Alexandrua a schimbat, structural, definitiv şi irevocabil, cursul istoriei. Pentru aşi împlinii idealurile, i-au fost de ajuns doar 13 ani, atât cât s-a  scurs, între încoronarea sa ca rege şi clipa intoarcerii în pantheonul zeilor.

De la 9 la 16 ani primeşte educaţie în Academia lui Aristotel, unul dintre cei mai mari învăţaţi ai tuturor timpurilor, unde va dobândi cunoştinţe de morală, politică, medicină, botanică, geometrie, geografie, filozofie, astronomie, literatură şi o excelentă pregătire sportivă.

Potrivit tradiției, Alexandru a fost prieten și cu filosoful Diogene din Sinope , cinicul. Vizitat de către Alexandru în „vila-butoi” unde locuia și întrebat: „Eu, Alexandru, împărat al lumii, ce pot să-ți dau?”, a primit, un răspuns memorabil: „Nu poți tu să-mi dai ceea ce îmi iei: dă-te la o parte din lumina soarelui!” Plin de admirație, eroul ar fi zis: „Dacă n-aș fi fost Alexandru, adică un tânăr condamnat să cucerească lumea, aș fi vrut să fiu Diogene, un om liber”.

Alexandru si Diogene

La vârsta de 16 ani, Alexandru a fost chemat în Macedonia, pentru a pune capăt unei rebeliuni trace, în timp ce tatăl său era plecat. Distingandu-se imediat, Alexandru a înăbuşit rebeliunea, a luat cu asalt fortareaţa rebelilor şi a redenumit-o Alexandropolis, după numele  său. Steaua sa, începea să lumineze pe cerul lumii ce avea să se schimbe, prin geniul şi voinţa, unui singur om.

In 336 i.Hr. regele Filip a fost asasinat şi Alexandru, în varsta de 20 de ani, a preluat tronul Macedoniei. In doi ani şi-a început campania de cucerire. Armata lui, deşi mică, era foarte eficientă, număra 30.000 de pedestraşi şi 5.000 de cavaleri. A adaugat ingineri, inspectori, arhitecţi, oameni de stiinţă şi chiar istorici.

După aceste date, încă stau şi mă întreb, ce fel de om a fost Alexandru, câtă cutezanţă şi poate câtă nebunie a tinereţii, l-au făcut să viseze atât de mult şi de frumos, când în faţa sa,  stătea o armată, neînvinsă încă, de aproape un million de ostaşi. Pentru cei mai mulţi dintre noi, acest vis, ar fi fost mai degrabă, un teribil coşmar, decât o împlinire reală, dar asta ne şi deosebeşte atât de mult.

După ce a supus întrega Grecie, visul lui a fost să-i cucerească pe perşi, cel mai mare imperiu în acele timpuri, care se întindea între Marea Mediterană şi India şi care în trecut, luaseră tribut greu strămoşilor săi şi le profanaseră templele şi mormintele.

A cucerit uriaşul şi puternicul imperiu al Persiei, condus în acele timpuri de o altă figură legendară a istoriei, în plină ascensiune şi afirmare a dimensiunii personalităţii sale regale, Darius al III-lea Codomanul. S-a pregătit să ia cu asalt actuala Peninsulă Arabică, a cucerit Imperiul Egiptean, instaurând o manarhie, care s-a încheiat cu domnia Cleopatrei a VII-a, sub dominaţia Romei lui Cezar (anul 49 I.H ).

Prima bătălie a fost dusă împotriva perşilor (lângă râul Granicus din Turcia modernă). Infrângându-i pe perşi, a trecut măturând în calea lui Asia Mică.

  Batalia de la raul Granicus

In toamna  următoare, a doua mare întâlnire cu perşii , a avut loc la Issus, în colţul de sud-est al Asiei Mici. Regele persan, Darius al III-lea, a adunat o armată de aproximativ o jumatate de milion de soldaţi, pentru a distruge ameninţarea greacă.

Dar zeii şi atacul superb pus la cale de Alexandru, i-a adus victoria asupra perşilor, în ciuda faptului că aceştia, ereau mult mai numeroşi.

Alexandru se îndreptă spre sud, mergând de-a lungul coastei mediteraneene. Singura rezistenţă a întâmpinat-o din partea oraşului-insulă, Tyr, ceea ce i-a cauzat un mic disconfort.  A inceput un asediu care va dura  şapte luni, dar, în cele din urmă Tyrul, afost complet distrus, în iulie 332 i.H.

Inaintând şi mai la sud, după cucerirea Gazei, se îndreaptă către Egipt şi Siria, unde oamenii l-au întâmpinat ca pe un eliberator, deoarece îi salvase de sub asuprirea perşilor.

  Intrarea lui Alexandru in Ierusalim

Alexandru cel Mare îşi schimbă direcţia, pornind spre nord-est, trecând prin Palestina, spre râul Tigru. In 331 i.Hr. i-a intâlnit pe perşi pentru a treia oară. Bătălia de la Gaugamela a însemnat o alta strălucită victorie,  asupra perşilor, iar regele persan Darius a fost ucis, ceva mai târziu, de propriul său popor.

 Oare a fost corect acest asasinat faţă de cel ce ridicase imperiul, atât de sus şi care a avut tot timpul (de neînţeles pentru acele timpuri), o atitudine şi o politică, extrem de tolerantă, faţă de toţi supusii? Din păcate, şi istoria a demonstrat-o din plin, aceasta a fost de multe ori recunoştiinţa maselor, sau mai degrabă, laşitatea lor.

 Dar să revenim. Rapid,  Alexandru s-a grăbit să pună stăpânire pe Babilon (Bab ilaniPoarta Zeilor), capitala persană şi i-a umilit pe perşi, prin incendierea marelui lor palat, Xerxes. Inainte să-şi dea seama, întregul imperiu persan, se afla sub conducerea lui Alexandru.

Intrarea lui Alexandru în Babilon

Mama lui Darius, cere îndurare lui Alexandru

Ulterior,  Alexandru, traversează râul Indus şi intră în regiunea care se învecinează cu provincia persana Taxila. Aici îl întâlneşte pe mult-temutul monarh indian, Porus, care, cu o armată de 25.000 de oameni şi 200 de elefanţi, aproape a făcut ceea ce întregul Imperiu Persan n-a putut.  Insă  după lupte grele, Alexandru a ieşit încă o dată victorios. Porus s-a predat şi i-a devenit aliat.

Batalia de la Hydaspes

După o campanie de opt ani, Alexandru era acum conducătorul unui imperiu uriaş. Era dornic să cucerească teritorii şi în vest, dar oamenii lui, obosiţi, voiau să se întoarcă la familiile lor. Fără tragere de inimă, le-a respectat dorinţele.

Alexandru a fost un lider militar grijuliu: îşi vizita oamenii după  bătălie, le examina rănile şi le lauda eforturile lor curajoase. Pentru cei căzuti în luptă, organiza funeralii extravagante, iar pentru a-şi distra soldaţii, organiza jocuri şi concursuri. Afecţiunea pentru liderul lor a fost cea care a entuziasmat trupele.

Revenind la Babilon, Alexandru şi-a asumat rolul la care a râvnit atâta timp – cel de mare cuceritor. In cele din urmă, în pofida acestui titlu, a abordat un stil de viaţă licentios şi un consum necotrolat de alcool. De asemenea, avea ieşiri de furie şi momente de paranoia. Intr-o noapte, chiar l-a ucis pe unul dintre cei mai apropiaţi asociaţi ai săi, Clitus, dintr-un acces de furie. Acest gest l-a bântuit pentru tot restul vieţii sale.

In luna iunie, 332 i.Hr., Alexandru a căzut victimă febrei de malarie. Nu şi-a revenit niciodată. Omul pe care niciun om nu îl putea învinge, a murit pe 13 iunie, 323 i.Hr. Avea doar 32 ani şi 8 luni. Căzuse steaua, dar lumina ei, va străbate veacurile viitoare, dându-le vigoare şi imense perspective.

Legenda spune, că înainte de a trece în nefiinţă, Alexandru, a exprimat dorinţa, ca trupul său, să fie purtat de patru doctori, semn al neputinţei acestora în faţa moţii, drumul să fie presărat cu averea sa personală, semn al deşărtăciunii, măinile să-i atârne în afara sicriului, dovadă că nu ia nimic cu el, din lumea pe care o cucerise.

Alexandru delira deja, când unul dintre generalii săi i-a pus întrebarea decisivă: cui îi lasă imperiul? „Celui mai bun/puternic/vrednic/demn“, ar fi răspuns el. După alții, răspunsul ar fi fost: „Celui mai puternic“ sau: „Celui mai vrednic.“

Cert este că generalii săi diadohi , Casandru-Antigoniu-Ptolemeu-Lisimach-Seleucos au preluat puterea și au împărțit marele imperiu între ei. Cel mai cunoscut este Ptolemeu, care a înfiinţat o dinastie în Egipt, începută cu el şi sfârşită cu inegalabila şi misterioasa Cleopatra a VII-a.

Niciun alt lider militar ca el, nici macar Ginghis Han, nu au reușit să cucerească teritorii atât de vaste într-un timp atât de scurt (12 ani), fără să fie înlăturat de la putere sau să sfârşească în umilinţă.

 Niciun alt lider occidental nu a mai reuşit să cucerească într-un timp atât de scurt Persia (sau Iranul de azi), datorita reliefului muntos, greu de traversat.

Alexandru cel Mare n-a pierdut nicio bătălie. Deși în perioada imediată după moartea sa au urmat numai războaie dintre generalii săi, s-a născut o noua cultură-Elenismul, care datorită  lui, a progresat. Cultura greaca a influențat până și arta budistă datorită intervenţiei militare din India.

Alexandru dorea să pună bazele unui Imperiu Euroasiatic ca să îmbine cultura greacă cu cea orientală. N-a reuşit în totalitate, însă în schimb, a pus bazele la ceea ce noi numim în prezent: Globalizarea, care s-a inspirat din ideile sale.

Concluzionâd, putem afirma că :

  • A generat conceptual imperial, a întemeiat o monarhie  care a răspândit cultura Elena în spaţiul ei de influenţă.

  • A fost unul dintre cei mai mari conducatori ai antichităţii. O data cu el, vechile oraşe – cetăţi (Polisurile), au cedat administrativ locul Statului.

  • Domnia sa, s-a caracterizat prin dragostea faţă de oamenii săi, printr-o exceptională fermitate şi rapiditate în aplicarea deciziilor pe câmpul de luptă, prin nerespectarea regulilor prestabilite ale luptei, prin inovaţie, noutate şi mai ales o enormă cutezanţă, prin camaraderie şi  exemplul  personal, prin toleranţă faţă de popoarele cucerite şi respectarea culturii, tradiţiilor, religiilor şi administraţiei acestora, ( deseori fiind perceput, mai degrabă ca un eliberator decât ca un cuceritor).

  • Urmare a cuceriri perşilor, faima macedonenilor va creşte în acelaşi timp cu avuţia lor, devenind cel mai puternic popor al timpului.

  • Cel mai important lucru, a fost însă răspândirea culturii şi civilizaţiei greceşti printre popoarele persane.

  • Fenomenul militar, exercitat în acastă perioadă, a dat un impuls deosebit stiinţei în general şi medicinei în mod deosebit şi particular. Acesta, prin metodele abordate, îndeosebi chirurgicale, a făcut un salt uriaş spre cunoaştere.

Surse : 1.  Paul K. Davis – Enciclopedia invaziilor şi cuceririlor din    antichitate      până în prezent.

              2. Roportal.ro – personalităţi istorice

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 1 Septembrie 2012 în MARI CONDUCATORI

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: