RSS

THUTMOSIS AL III-LEA (1478 – 1426 i.H.)

14 Sep

 ETICHETA : CUCERITORUL, NAPOLEONUL EGIPTULUI

Istoricii moderni îl numesc pe Thutmosis al III-lea, ( 1478 – 1426 IH ) “ Napoleonul Egiptului ”. A fost un bărbat scund, ce avea probabil puţin mai mult de 1,5 m înalţime dar care a condus mari armate, ce au pus stăpânire pe oraşe, au capturat mii de soldaţi duşmani şi au adus înapoi în Egipt, mari bogăţii. A domnit 35 de ani, a avut 17 campanii militare, toate victorioase, motiv pentru care, posteritatea, i-a daruit acest renume glorios.

 Dat fiind că în momentul încoronării avea o vârstă  fragedă, Hatshepsut, văduva lui Thutmosis II, a exercitat o regenţă pe care a transformat-o în curând în coregenţă, instituţionalizând-o prin propria sa încoronare ca faraon.

In cosenciţă, Thutmosis III, fără să fie dat la o parte cu totul, rămânea oarecum indepartat de realitatea puterii mai alesîn puterea interna.

Când moartea lui Hatshepsut i-a redat deplina suveranitate, în anul XXII al domniei sale, a distrus cu ciocanul cartuşele reginei şi le-a înlocuit cu ale lui sau cu ale bunicului şi ale tatălui, Thutmosis I şi Thutmosis II-lea.

La sfărşitul domniei sale, instituie o noua regenţă, de data aceasta absolut dorită, cu fiul sau Amenophis II.

Thutmosis III a purtat o serie de razboaie de cucerire , expansiune şi consolidare a statului său, mai întâi în Nubia, unde şi-a extins puterea asupra zonei cuprinse între Cataracta a treia şi a patra, cu capitala la Napata, în timp ce regiunile situate dincolo de aceasta erau atent supravegheate;

In Asia,  Thutmosis III a confirmat şi a consolidat supremaţia egipteană din Siria şi Palestina, cu preţul a aproximativ 15 campanii, toate câstigătoare.

Prima a avut ca scop îndepartarea gravei ameninţări pe care o reprezenta coaliţia unor prinţi sirieni, conduşi de prinţul din Kadesh, oraş  situat în vecinatatea câmpiei Beqaa;

In anul XXIII, faraonul, apărând la Megiddo, oras situat la nord de Palestina, dintr-o trecătoare dificilă, a realizat surprinderea totală a armatei celor coalizaţi, care îl asteptau la capatul celui mai bun drum; oraşul a căzut după un asediu de 7 luni.  A fost prima bătălie din istorie pentru care există o descriere completă.

Prinţul din Kadesh abia fusese învins, când un nou oponent, prinţul din Tunip, s-a ridicat împotriva pretenţiilor egiptene; pus de mai multe ori pe fugă, ecesta a încetat să le mai dea de furcă egiptenilor, după ce i-a fost jefuit oraşul.

Cel mai periculos duşman al Egiptului era Mitanni (Naharin), stat cu populaţie hurită, dar condus de o aristocraţie indo-europeană. Thutmosis III l-a învins graţie unei strategii ingenioase : navele sale au fost purtate pe care, de la coasta libaneză, la Eufrat, ale carui maluri au fost pustiite de faraon;  acesta a înaltat o stelă de frontieră, ca marturie a victoriei sale, apoi, pe drumul de întoarcere, şi-a oferit un răgaz meritat, înfruntând o hoardă de 120 de elefanti.

Hegemonia egipteană, întarită de aceste strălucite campanii, a fost concretizată prin stabilirea unui sistem de control :

  1.  Cetăţile din Siria şi Palestina, deşi îşi păstrau o anumită autonimie, aveau obligaţia să plătească impozite administraţiei egiptene care era sprijinită de garnizoanele plasate în puncte strategice.

  2.  Sanctuarele dedicate divinităţilor egiptene constituiau un corespondent simbolic al acestei prezenţe militare;

  3. Copiii potentaţilor locali erau duşi ca ostatici în Egipt, unde, de fapt, primeau o educaţie îngrijită, la palatul regal, înainte de a se întoarce, total egiptenizaţi, în ţările de origine, pentru a le urma taţilor lor; unii dintre aceştia rămâneau în Egipt şi făceau carieră, uneori o carieră strălucită.

O consecinţă a acestui imperialism triumfător, era enormul aflux de bogăţii către Egipt, sub forma prăzilor de război sau a tributurilor plătite cu regularitate.

Acestea erau consacrate, în cea mai mare parte,  domeniului lui Amon, după cum arata analele lui Thutmosis III, copiate lângă „sfânta sfintelor” din templul de la Karnak.

Este evident că templul însuşi a fost  considerabil mărit şi infrumuseţat : coloanele de lemn au fost înlocuite cu altele, de piatră, s-a construit un nou sanctuar pentru barca divina, a fost refacută curtea cedată din Regatul de Mijloc, pentru a adăposti clădirea unui akh-menu (templu jubilar), a fost adăugat un nou pilon, au fost ridicate obeliscuri (dintre care cel de la Constantinopol), suprafaţa sacră fost înconjurată cu un nou zid de incintă etc.

 Activitatea arhitecturală a lui Thutmosis III s-a manifestat în majoritatea templelor, din Nubia şi până la Byblos, trecând  prin Egiptul de Sus, de Mijloc şi de Jos ; un „şef de lucrări pentru templele zeilor din Egiptul de Sus şi de Jos”, Minmes, relatează că a lucrat în 19 temple. In afară de clădiri, au mai fost înnoite şi obiectele de cult, al caror număr, de asemenea a crescut.

Thutmosis III a folosit la maximum toate „tehnologiile” de luptă existente la vremea respective ( arcuri, armuri, topoare, care…) şi a încercat, cu succes, să le îmbunătăţească (carul de luptă l-a făcut mai stabil dar şi rapid totodată) ceea ce era bine.

A fost şi primul faraon care a avut grijă să consemneze toate evenimentele din campaniile sale aducând un corespondent de război (scrib, care a scris un document asemenea jurnalului de bord folosit în navigaţie). Aici scria cum a reuşit să ducă vase pe celelalte fluvii, cum a reuşit să spioneze inamicul şi chiar cum stătea cu soldaţii răniţi.

Se zice că era un om cu o permanentă voie bună în suflet. In drumul spre oraşul Megiddo, el a ales drumul cel mai scurt (trebuia să traverseze munţii). Acesta era un pasaj  foarte periculos din cauză că era un spaţiu de forma unui defileu (duşmanii puteau să- i atace de deasupra, iar armata egipteană nu se putea apăra).

Inainte de a treversa acest defileu, regele îi pune pe soldaţii săi să aleagă în mod liber şi aceştia au optat pentru a trece împreună cu el prin acel loc.

Odată ajunşi în faţa oraşului Megiddo, inamicii s-au înspăimântat văzându-şi duşmanii apărând, aşa din senin dintre rocile aride. Această confuzie l-a ajutat pe regele Tutmosis şi pe oamenii să, să aibă un avantaj asupra inamicului.

Se ştie că Tutmosis a întreprins 17 campanii militare şi a scăpat fără nic-o zgârietură din fiecare bătălie .

Parcurgând acest destul de sumar material informativ, ne putem forma o imagine a acestui conducător militar şi politic, asupra marilor sale realizări şi cred că îl putem situa, în galleria marilor conducători, a celor care prin viziune, spirit şi curaj, au spart barierele de timp, făcând adevărate salturi în timp, arzând etape nefolositoare, ducând societatea în care au trait, spre progres şi modernitate.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 Septembrie 2012 în MARI CONDUCATORI

 

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: