RSS

** RELIGIA CA DISCIPLINĂ TEOLOGICĂ ŞI LAICĂ **

21 Sep

Diverse simboluri religioase, incluzând (pe primul rând) Creștin, Iudaic, Hindus, Baha’i, (pe al doilea rând) Islamic, Tribal, Taoist, Shinto (pe al treilea rând) Buddhist, Sikhist, Hindus, Jainist, (pe al patrulea rând) Ayyavalist, Tripla Zeiță, Crucea malteză, Pre-creștin slavonic.

Istoria religiilor este o parte a istoriei universale, a istoriei culturii si civilizatiei, caci homo faber, cum sublinia Mircea Eliade, a fost totodata homo ludens, sapiens si religiosus; s-a constatat faptul ca sacrul  a fost si este un element structural al constiintei omului.

In sistemul stiintelor, Istoria religiilor in dimensiunea sa laica, nepartinitoare, infatiseaza fenomenele si procesele care s-au petrecut si care s-au succedat din punct de vedere religios in istoria lumii.

Din perspectiva teologica, istoria religiilor cerceteaza si descrie credintele oamenilor, manifestarile lor religioase, modurile de receptare si simtire a sfinteniei si de exprimare a ei, institutiile sacre si sperantele de realizare mai directa a legaturii cu divinul.

Religia este legatura care permite omului sa intre in contact cu Realitatea Ultima si Transcendenta de care omul crede ca depinde existential prin raporturi culturale, teoretice, stabilite de omul insusi ca raspuns dat acestei realitati.

Religia reprezinta un mod de a percepe natura inconjuratoare, viata sociala, iar radacina sentimentului religios este Dumnezeu, prezent in sufletul omului.

Religia, ca fenomen, este unica, dar imbraca diferite forme istorice si culturale sub impactul stadiului dezvoltarii civilizatiei umane la diferite tari si popoare.

Referindu-se la nasterea sentimentului religios, Mircea Eliade preciza in jurnalul din 1959:

”Religia este intr-adevar rezultatul caderii, al uitarii, al pierderii starii de perfectiune primordiala. In Paradis, Adam nu cunostea nici experienta religioasa, nici teologia, adica doctrina asupra lui Dumnezeu. Inainte de pacat nu exista religie.”

Religia este, cum sugestiv se exprima unul din cercetatorii domeniului :

 “ a  d  m  i  n  i  s  t  r  a  r  e  a      s  a  c  r  u  l  u  i .”

Tendinta de a sacraliza unele fenomene din existenta sa, este proprie omului si exprima nevoia acestuia de valorizare si idealizare, care compenseaza neputinta si imperfectiunea sa . Astfel, credintele si practicile religioase sunt un mod specific uman de a fi in lume.

 Sacralizarea este legata si de permanenta aspiratie de implinire si autodepasire umana, orientata spre o proiectie ideala, absoluta, transcendenta, supranaturala, intruchipata initial in mituri si ritualuri sacre, inchegate apoi in sisteme mai complexe, cum sunt religiile.

Sacrul si profanul sunt doua modalitati de a fi in lume, doua situatii existentiale, asumate de om, care sunt diametral opuse, dar importante pentru intelegerea specificului religiilor, dar si a tuturor actelor omului.

Religia, in intelesul sau obisnuit exprima un ansamblu de credinte, sentimente, reguli morale si rituri provenite din constiinta indivizilor sau a colectivitatilor ce considera ca se afla in legatura cu o fiinta suprema sau cu mai multe de care depind.

 A. Elementele principale care fac obiectul religiilor :

– credinta intr-o forma suprema (monoteism), sau in mai multe fiinte superioare (politeism), sau intr-o forma superioara adorata intre alte divinitati  ca si cand ar fi unica (henoteism);

– un numar de invataturi cu privire la fiinta suprema sau la fiintele superioare si la indatoririle religioase si morale ale credinciosilor;

– forma oarecare de cult intern (teama, iubire, nadejde, etc.) si extern (sacrificii, rugaciuni, cantece, dansuri, etc.)

Istoria religiilor  este acea ramura a istoriei generale care se ocupa cu descrierea si caracterizarea tuturor religiilor, sub toate formele pe care aceasta le-a luat in decursul vremurilor.

În general, se intelege prin Istoria religiilor studiul vast al relatiilor religioase, precum si al structurii specifice a vietii religioase.

 BRepere axiologice in aparitia si constituirea istoriei religiilor:

Un prim reper valoric in aparitia si constituirea Istoriei religiilor ca stiinta este marcat de aportul lui Herodot -considerat parintele istoriei- care a adunat date importante privind religia egiptenilor, babilonienilor, persilor, geto-dacilor,etc.

Patrunderea ostilor lui Alexandru cel mare in Orient, a deschis drumul pentru cunoasterea religiilor din aceasta zona geografica.

Geograful Strabon, apoi Diodor si Plutarh au consemnat amanunte despre propria lor religie si a altor popoare.

Contributii importante in constituirea istorirei religiilor au adus numerosi apologeti si scriitori crestini care au consemnat date importante din perioada lor: Sf. Iustin Martirul si Filozoful, Aristide, Epifanie de Cipru, Sf. Vasile, etc.

 In al doilea mileniu al erei crestine , lucrarile teologice interesand Istoria religiilor au aparut mai tarziu: Gerhard Johan Vossius, Dimitrie Cantemir.etc.

Repere valorice in constituirea Istoriei religiilor au fost marcate prin descoperirea celor doua Americi si colonizarea fostelor teritorii ale aztecilor, ale vechilor mexicani si peruvieni sporind sursele de informare prin cunoaterea religiilor acestor popoare.

O contributie deosebita la fundamentarea Istoriei religiilor ii apartine lui Max Muller care a initiat o uriasa munca de traducere a textelor sacre ale religiilor orientale.

Totodata au aparut cercetatori ai clasicismului european si oriental, s-au editat mitologii, s-au scris carti , studii si comentarii asupra marilor religii. S-au scos reviste de specialitate si s-au infiintat catedre de Istoria religiilor in marile universitati ale lumii.

In Romania, contributii remarcabile la promovarea Istoriei religiilor au adus personalitati ale domeniului: Mircea Eliade, Emilian Vasilescu, etc. care au editat Manuale sau Tratate de Istoria religiilor, au publicat lucrari de valoare nationala si mondiala.

O revista de Istoria religiilor a fost editata in tara noastra inainte de 1947, de Mircea Eliade si se numea Zamolxis.

In ceea ce priveste perioada evului mediu preocuparile de studiul Istoriei religiilor au fost multe cu exceptia prezentei unor  lucrari despre iudaism si mahomedanism din care rezulta unele informatii asupra acestor religii,epoca renasterii, cultivand intoarcerea spre antichitate, a deschis gustul pentru cunoasterea mitologiei greco-romane, revigorand preocuparile pentru cunoasterea Istoriei religiilor.

Sfarsitul sec.XVIII-lea a adus progrese privind evolutia cunostintelor despre religiile lumii pe baza descifrarii scrierii hieroglifice egiptene in timpul expeditiei lui Napoleon in Egipt. Pe aceeasi coordonata se inscriu traducerile din cartile sacre ale persilor, indienilor, ale chinezilor si japonezilor imbogatind sursele de informare.

 C.  Sistemul conceptual si metodele de cercetare :

In evaluarile sale, omul se raporteaza nu numai la sine insusi, ca ins, ci si la semenii sai cei mai apropiati, la comunitatile din care face parte. Toate aceste raportari sunt insotite de credinta intr-o putere.

Toma d”Aquino a considerat ca dovedirea existentei lui Dumnezeu presupune formarea unui concept  de Dumnezeu, si apoi, culegerea de fapte care dovedesc ca exista ceva real care corespunde conceptului.

Experienta religioasa poate include transcendenta in cel putin doua sensuri:

        – transcendenta se poate referi la procesul de depasire al limitelor omului (transcendenta de sine);

      – transcendenta se poate referi la obiectul experientei religioase, adica la transcendent.

 Ganditorii crestini au sustinut ca certitudinea existentei lui Dumnezeu o obtinem nu prin concept, ci prin starile noastre irationale.

Pascal a gandit ca existenta lui Dumnezeu poate fi probata prin relevarea avantajelor care decurg din admiterea existentei sau inexistentei sale.

Religiosul este superior eticului, asa cum individualul este superior universalului, cum concretul este mai presus de abstract.

Deci, moralitatea este raspunsul omului in aceasta lume , iar religia este raspunsul omului fata de revelatia de dincolo de aceasta lume.

Prima cheama la datorie, a doua la inchinare.

 D.  O experienta religioasa se deosebeste de una etica prin:

          – angajarea ei are un orizont mai larg;

          – angajarea ei este de un alt fel;

          – obiectul ei este de un ordin superior avand puterea de a birui si de a unifica.

Valorile religioase , ca toate valorile spirituale sunt valori-scop, dar care semnifica scopuri absolute, spre deosebire de cele pe care le presupun valorile morale si cele estetice, care sunt si ele valori-scop, dar relative, date de subiectivitatea umana.

Religia urmareste cultivarea absolutului si contracararea multiprezentei relativului in existenta noastra.

Functia esentiala a religiei este de a consacra valorile autentice si de a le face perene, asa incat, entitatile sacrului trebuie permanent ferite de contaminarea cu cele triviale si trecatoare ale profanului.

Conceptele si valorile religioase se bazeaza pe credinta si revelatie, sentiment si traire, mai curand decat pe ratiune si verificarea lor prin confruntarea cu fapte obiective, cum se petrec lucrurile in cazul valorilor cognitive.

Religia canonizeaza ceea ce enunta si face din corpul sau de prescriptii unul de dogme, care exclude orice indoiala asupra lor, punerea in discutie a acestora.

De aceea dogmatica reprezinta o componenta fundamentala a oricarei teologii religioase. Prin sacru si divinitate, ca valori religioase fundamentale, omul se are in vedere in cele din urma pe sine, cum observa filozoful roman Nae Ionescu.

Dincolo de divinitate este insusi omul. Si, desi tinteste absolutul, actul religios are si un caracter pur imanent, uman. In aceasta privinta, chiar si Fr. Nitzsche, care a abordat fenomenul religios de pe pozitii critice, nota: “A-i iubi pe oameni de dragul lui Dumnezeu, iata cel mai ales si cel mai rafinat dintre sentimentele pe care le-au dobandit pana acum oamenii.”

Angajarea religioasa este mai larga decat cea morala pentru ca este o angajare totala a omului intreg fata de universul intreg. Experienta morala cuprinde doar intelegerea a ceea ce omul trebuie sa faca, in vreme ce experienta religioasa merge mai departe, fiind caracterizata prin ceea ce omul vrea sa faca.

Morala este o problema de datorie, religia este o problema de dorinta.

Morala inseamna angajarea omului fata de oameni, pe cand religia este angajarea fata de ceva ce se afla dincolo de oameni.

Analistii fenomenului religios acorda o importanta deosebita corelatiei dintre religie si arta. In acest sens A.N.Whitehead argumenteaza ca religia si jocul au aceeasi origine in ritual. ”Aceasta pentru ca ritualul este un stimul pentru sentiment si ca un ritual de obiceiuri sa se dezvolte fie ca o religie, fie ca un joc, dupa calitatea sentimentului produs.”

S. Kirkegaard considera ca dimensiunea estetica, cea morala si cea religioasa sunt trei nivele ascendente ale vietii. Nivelul estetic este cel al simtirii, cel etic,al deciziei, cel religios, al existentei. Miturile reprezinta modalitati de cunoastere si valori sincretice primordiale, care imbina intr-o istorie sacra si valori religioase incipiente ,dar si valori morale, filozofice si artistice,uneori si politice si explicative.

Religiile codifica si sintetizeaza diverse mituri in jurul unor credinte si valori centrale, inclusiv morale.    Mitul este o naratiune traditionala a comunitatii umane in efortul de explicare a fenomenelor si evenimentelor enigmatice cu caracter fie spatial, fie temporal, ce s-au petrecut in existenta psihofizica a omului.

Miturile fenomenologice se refera la fenomenele de nivel cosmic, alcatuind naratiuni explicative in jurul marilor intrebari omenesti asupra existentei omului.

E. Aceste mituri pot fi clasificate in functie de momentele fundamentale la care fac referire:

 – actul cosmogonic (facerea lumii)

– antropogonia (crearea omului)

– escatologia (vizand ideea de moarte a individului si a universului  sau)

-repetitia manifestarilor naturii (succesiunea zilelor si noptilor,  anotimpurilor)

– regnurile fabuloase

– cadrul astral

– elementele (apa, focul, pamantul, aerul, eterul)

Valorile religioase sunt strans impletite cu toate celelalte valori spirituale, morale, estetice, filozofice.Rolul religiei, indeosebi al celei crestine in dezvoltarea artei, mai cu seama al artelor plastice era destul de cunoscut si apreciat.

F. Intre metodele de cercetare a Istoriei religiilor un loc important     ocupa:

Metoda filologica, ceea ce a permis studiul comparativ al miturilor la diferite popoare indo-europene si identificarea genealogiei si denumirii zeilor.Reprezentativ pentru promovarea si sustinerea acestei metode este considerat a fi fost Max Muller;

Metoda antropologica-etnologica, a avut ca cercetator si expert pe E.B.Taylor preocupat de studiul populatiilor inapoiate sub aspecte multiple, privind conditiile de viata, credintele, practicile religioase, traditii, obiceiuri.

Metoda comparativa, folosita din vechime, chiar inainte de Herodot, care compara in opera sa religia grecilor cu cea a egiptenilor. In evul mediu lucrarile privitoare la mahomedanism si iudaism aveau de asemenea un  caracter comparativ.

Metoda istorica, a permis analizarea ampla a izvoarelor credintei producand studii de sinteza, comparative si chiar studii filozofice a religiei.

Metodele psihologica si sociologica, prezinta un rol deosebit in studiul Istoriei religiilor, cu conditia de a evita tendintele psihologizantesau sociologizante.

 G.  Principalele sisteme explicative a fiintei si originii religiei :

Un prim sistem de explicare a existentei, originii si constituirii religiei il reprezinta :

 Fetişismul :

Etimologie porneste de la cuvantul portughez feitico, care inseamna obiect vrajit, amuleta, talisman.

Pentru promotorii fetisismului (A.Comte, J.Lubbok), originea religiei ar fi o forma inferioara de religiozitate proprie inceputurilor omenirii cand erau adorate asa numitele obiecte vrajite pentru ca ulterior sa se fi trecut la politeism  si la monoteism.

 Cercetarile in acest domeniu arata ca la nici o popolatie primitiva n-a existat o religie compusa numai din fetisuri.

Naturismul :

Mai ales prin Max Muller, apreciaza ca la baza religiei ar sta “perceperea infinitului” de catre oamenii inapoiati sub forma boltii ceresti.

Originea religiei ar consta in incercarea omului de a da un inteles acestui nemarginit.

Perceperea sensibila, aplicata diferitelor obiecte naturale ar fi dus pe om la divinizarea acestor obiecte, cele apropiate devenind fetis, iar cele indepartate:cerul, soarele, devenind zei.

 Animismul :

Un alt sistem de explicare a fiintei si originii religiei este consideratca o forma inferioara de religiozitate constand in animarea , insufletirea lumii inconjuratoare cu ajutorul spiritelor.

 Magismul :

Porneste de la constatarea neputintei populatiilor primitive de a intelege si explica stiintific fortele naturii fapt pentru care au considerat ca exista in natura o forta misterioasa, careia i-au dat diferite nume: orenda, wakan, mana si pe care au cautat sa o stapaneasca prin formule sacre, gesturi, talismane.

 Toteismul :

Apreciaza ca originea religiei rezida in legatura de rudenie pe care unele populatii primitive cred ca exista intre un grup si o specie de animale, pasari sau vegetale, considerate totemi.

 Monoteismul :

Considera ca la populatiile cele mai inapoiate exista credinta in existenta unei fiinte supreme, conceputa ca fiind creator al lumii si legislator al ordinii morale

 H.  Impactul social al studierii Istoriei religiilor.

Civilizatiile omenirii  nu pot fi intelese daca nu este inteleasa religia lor.

Studiul religiilor necrestine a devenit in zilele noastre o reala necesitate datorita miscarii ecumenice de diferite confesiuni in contextul mai larg al actiunilor dedicate pacii si bunei intelegeri intre toate popoarele.

In Romania s-a manifestat interes pentru studiul religiilor, publicandu-se numeroase lucrari din acest domeniu de catre arheologi, istorici, filologi si teologi.

Studiul Istoriei religiilor, analiza comparata a religiilor contribuie la imbogatirea cunostintelor generale, concomitent cu aprofundarea cunoasterii diferitelor etape de dezvoltare ale culturii si civilizatiei popoarelor.

In cele ce urmeaza, voi aborda, urmatoarele tendinte filozoficoreligioase sau religii consacrate, in ordinea aproximativa a aparitiei lor :

 1.     Primele credinţe ( pana in 3.000 I.Cr.)

 2.   Religia Mesopotamiei ( aproximativ 3.000 I.Cr.)

 3.   Brahmanismul

 4.   Hinduismul ( Neobrahmanismul, aprox. 3.000 I.Cr.)

 5.    Sintoismul ( cu mult I.Cr.)

 6.   Jainismul(sec. V  I.Cr.)

 7.    Budismul(sec.VI-V  I.Cr.)

 8.   Confucianismul (sec.VI I.Cr.)

 9.   Taoismul (sec.V I. I.Cr.)

 10.    Gnosticismul (primele secole d.Cr.)

 11.Sikhismul (sec XV-India- )

 12.     Iudaismul ( Mozaicismul , 2.000 I.Cr.)

 13.     Crestinismul (oficial 325 d.Cr.)

 14.     Islamismul (oficial 622 d.Cr.)

 15.     Scientologia

 16.    Cultele religioase neoprotestante ( creştine)

  17.   Religii moderne majore

  18.  Religii moderne minore

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 Septembrie 2012 în Religie

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: